Gigi Becali s-a decis asupra viitorului lui Nicolae Dică, antrenorul FCSB. Omul de afaceri spune că tehnicianul de 37 de ani va rămâne la echipă și din sezonul viitor, chiar dacă nu a reușit ia tiltul de campion. FCSB a ratat coroana de campioană pentru al treilea an consecutiv.
Becali spune că Dică merită să rămână și că, dacă va pleca de la Steaua, o va face doar la mai bine. Fostul finanțator al trupei roș-albastre îi prevede un viitor asemănător cu cel al lui Laurențiu Reghecampf. „Dică va rămâne. Am alt mod de gândire, alt mod de viață. Nu mai vreau să jignesc oameni, să-i mâhnesc. De la Steaua nu va pleca, decât daca va pleca la mai bine. Nu las oameni supărați. Vreau să fac bucurii. Dică va rămâne și va pleca la anul în Arabia, după ce ia titlul.
Să meargă în grupe, oriunde. Europa League sau Ligă. Asta înseamnă reușită la noi”, a spus Gigi Becali, marți seară, la DigiSport.
Totuși, Becali a ținut să clarifice un lucru: dacă Dică va avea pretenții peste cele din sezonul trecut, în afara criteriului financiar, va pleca: „La ora asta, Dică rămâne. Dacă pune alte condiții, poate nu accept eu. Nu poate să aibă mână liberă la Steaua! Niciodată! Nici Guardiola sau Mourinho dacă vin n-au cum să aibă mână liberă la Steaua!”, a mai spus Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER