Mijlocașul echipei CFR Cluj Nicolae Dică, a declarat, sâmbătă, la sfârșitul meciului cu Internațional Curtea de Argeș, scor 2-1, că formația din care face parte merită să fie campioana României și își dorește să mai rămână încă un an la gruparea ardeleană.
„A meritat să fim campioni. Am demonstrat că avem cea mai bună echipă. Mă simt bine la Cluj și vreau să mai rămân un an”, a spus Dică.
Fundașul dreapta al echipei CFR Cluj, Tony, consideră că formația din care face parte a demonstrat pe parcursul sezonului 2009/2010 că este cea mai valoroasă grupare din Liga I. „Am suferit mult în acest an. Mă bucur pentru acești suporteri minunați. Titlul este al lor. Am demonstrat că suntem cei mai buni, acum avem un blazon de apărat. Dedic acest trofeu famililei mele și tatălui meu care e un adevărat campion„, a menționat Tony.
Formația CFR Cluj a câștigat, pentru a doua oară în istoria sa, titlul de campioană a României, în urma victoriei de sâmbătă, scor 2-1, de pe teren propriu, cu Internațional Curtea de Argeș, în etapa a XXXIII-a, penultima, a Ligii I. CFR Cluj este calificată în finala Cupei României, urmând să-și dispute trofeul, la 26 mai, la Iași, cu FC Vaslui.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER