Din Premier League în Liga 1! Un internațional francez, în Giulești:** „Vreau la Rapid!”

Din Premier League în Liga 1! Un internațional francez, în Giulești:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Alb-vișiniii au șanse mari să-l convingă pe Bernard Mendy să
vină la Rapid, pentru că fostul fundaș de la Hull City își dorește
să joace în Liga I.

„De ce să nu joc în România?”, a răspuns senin Bernard Mendy în
momentul în care l-am întrebat dacă ar veni să evolueze în Liga I.
Fundașul de 29 de ani nu a mai jucat din vară, atunci când a
devenit liber de contract după ce Hull City a retrogradat, și își
dorește neapărat să revină pe gazon. „Cel mai important lucru
pentru mine acum este să joc din nou. M-am tot antrenat și mi-e dor
de meciuri”, a spus Mendy.

Acesta a confirmat interesul Rapidului, anunțat luni în
exclusivitate de ProSport: „Am fost contactat de Rapid și e posibil
să accept oferta. Mai sunt dorit și în Grecia, dar rămâne de
văzut”, a mai declarat francezul. Formația care îl dorește pe
fotbalistul cu șapte sezoane la activ pentru PSG este PAOK Salonic.
Elenii au avut până acum parte de două surprize neplăcute din
partea Rapidului, care le-a „suflat” anul trecut doi fotbaliști:
Gustavo Veronesi și Marcos Antonio. Mendy mai are însă oferte și de
la FC Odense, din Danemarca.


Rapid este o variantă foarte bună pentru mine, mai
ales că vreau să joc din nou!

Bernard Mendy, fundaș


Copos
se umple de bani în 2011

După un 2010 mai greu, afacerile din domeniul hotelier ale
patronului Rapidului vor exploda în acest an! Cel puțin asta reiese
din estimările bossului de la ANA Hotels, care susține în Ziarul
Financiar de azi că cifra de afaceri din 2010 a fost de doar 17,2
milioane de euro, din cauza investițiilor de 20 de milioane de euro
făcute în Hotelul Hilton din București și în Hotelul Sport din
Poiana Brașov. „Primele semnale pozitive pentru 2011 s-au văzut
deja. Totuși, investiția va fi recuperată peste 100 de ani”, a
afirmat Copos, care așteaptă în 2011 o cifră de afaceri de 19,1
milioane de euro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
În timp ce Bianca Drăguşanu petrecea la un botez unde se afla şi Alex Bodi, Gabi Bădălău plângea la un interviu. Subiectul sensibil pentru afacerist
În timp ce Bianca Drăguşanu petrecea la un botez unde se afla şi Alex Bodi, Gabi Bădălău plângea la un…
OUT! Plecări în masă după rușinea de la EURO, inclusiv a selecționerului! Rămâne un singur om
OUT! Plecări în masă după rușinea de la EURO, inclusiv a selecționerului! Rămâne un singur om
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica lor înainte să se întoarcă în America și ce a avut de zis fosta soție?
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica…
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Anamaria Prodan și SECRETELE siluetei impecabile. Are 51 de ani, dar arată BESTIAL: „Am făcut o listă cu ce alimente îmi plac…”
Anamaria Prodan și SECRETELE siluetei impecabile. Are 51 de ani, dar arată BESTIAL: „Am făcut o listă cu ce alimente…
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
BANCUL ZILEI. Soacra îl întreabă pe Bulă: - Am auzit că i-ai făcut fiicei mele o cerere în căsătorie. De ce...
BANCUL ZILEI. Soacra îl întreabă pe Bulă: - Am auzit că i-ai făcut fiicei mele o cerere în căsătorie. De…
Magazin, filmat cum vinde ţigări unui minor. Reacţia vânzătorului când e luat la întrebări
Magazin, filmat cum vinde ţigări unui minor. Reacţia vânzătorului când e luat la întrebări
Planta MIRACULOASĂ folosită de grecii antici acum 2.000 de ani
Planta MIRACULOASĂ folosită de grecii antici acum 2.000 de ani
Ea îl ajută pe Istvan Kovacs să uite de toate criticile. Denisa este model și arată uluitor!
Ea îl ajută pe Istvan Kovacs să uite de toate criticile. Denisa este model și arată uluitor!
Primă de calificare colosală! Câţi bani primeşte România după ce a ajuns în optimile EURO 2024
Primă de calificare colosală! Câţi bani primeşte România după ce a ajuns în optimile EURO 2024
Devin proprietari și pe terenuri. S-a dat lege în România. Decizia a venit joi, 27 iunie
Devin proprietari și pe terenuri. S-a dat lege în România. Decizia a venit joi, 27 iunie
Și-a ucis fratele! „Trebuie să mai omor pe...”
Și-a ucis fratele! „Trebuie să mai omor pe...”
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe apariţii
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe…
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Care sunt semnele că organismul tău are o inflamație cauzată de alimentație. Dr. Cezar: „Am simțit că mi se înfundă nasul”
Care sunt semnele că organismul tău are o inflamație cauzată de alimentație. Dr. Cezar: „Am simțit că mi se înfundă…
Flashscore: cum arată cel mai bun 11 după faza grupelor de la Euro 2024
Flashscore: cum arată cel mai bun 11 după faza grupelor de la Euro 2024
Cum scapi de RUGINA de pe mașină? Cât costă și care sunt cele mai bune metode
Cum scapi de RUGINA de pe mașină? Cât costă și care sunt cele mai bune metode
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
×