Echipa Dinamo București, învinsă vineri în deplasare în etapa a VII-a de formația Pandurii Târgu Jiu, scor 1-2, a suferit a 450-a înfrângere în Liga I, informează site-ul oficial al FRF.
Echipa Pandurii Târgu Jiu a trecut pe locul 34 în clasamentul all-time, depășind pe CS Târgoviște.
Formația Astra Giurgiu a învins la Galați cu ocazia meciului 300 în Liga I. Oțelul suferise ultima oară o înfrângere cu 0-4 pe propria arenă la 9 septembrie 2011, cu ocazia confruntării cu CFR Cluj.
Jucătorii Strătilă (Concordia Chiajna) și Buleică (Pandurii Târgu Jiu) au jucat meciurile 100 și, respectiv 50 în prima ligă. În etapa a VII-a a Ligii I au debutat opt fotbaliști: Rubio (Pandurii Târgu Jiu), Pedro Santos (Astra Giurgiu), Walter Balufo (Petrolul Ploiești), Vesolovsky, Rilke (ambii Universitatea Cluj), Rahici, Manole (ambii FC Vaslui) și Furtado (ACS Poli Timișoara).
Mijlocașul stelist Prepeliță a marcat al 20-lea său gol în Liga I, în timp ce Ivanovski (Astra Giurgiu), Sergiu Buș (Corona Brașov), Celeban (FC Vaslui) și Cosmin Matei (Dinamo București) s-au aflat la al 10-lea. Jucătorii Momcilovici (Pandurii Târgu Jiu), Tahar (Gaz Metan Mediaș), Pedro Santos (Astra Giurgiu) și Pablo (Petrolul Ploiești) au înscris primele goluri în prima ligă.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER