Dinamo așteaptă decizia comisiilor FRF în ceea ce-l privește pe Nicușor Stanciu, pe care vrea să-l legitimeze cât mai rapid. Mijlocașul de 18 ani a semnat în toamnă două contracte cu FC Vaslui, unul ca junior și unul ca senior, dar a depus memorii pentru ca ambele acte să fie declarate invalide.
„Câinii” se apropie ușor-ușor de una dintre cele mai importante lovituri pe piața transferurilor în această iarnă. Dinamoviștii sunt aproape să rezolve achiziționarea lui Nicolae Stanciu, unul dintre cele mai promițătoare talente din fotbalul românesc actual. Acesta a semnat în septembrie două contracte cu FC Vaslui, dar a cerut invalidarea acestora.
Zilele trecute, fotbalistul a primit un răspuns în privința primului dintre ele, cel parafat în calitate de junior, iar în următoarele săptămâni așteaptă și un răspuns în privința celui de-al doilea. Totuși, șansele ca Stanciu să primească un răspuns favorabil cererii sale sunt destul de mari, astfel că trecerea sa în „Groapă” pare o chestiune de timp.
2 selecții și un gol are Stanciu la naționala de tineret antrenată de Emil Săndoi
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER