Dinamoviștii au aflat marți pedepsele pe care trebuie să le suporter după incidentele de duminică, din timpul meciului cu Astra (1-2).
Astfel, Comisia de Disciplină a hotărât ca mijlocașul Cosmin Matei, eliminat pe finalul partidei de la Giurgiu, să fie amendat cu 740 de lei și să ispășească o suspendare de numai o etapă. Fotbalistul lui Flavius Stoican a văzut cartonașul roșu după ce s-a presupus că ar fi aplaudat ostentativ anumite scandări îndreptate împotriva arbitrului Istvan Kovacs.
Premieră pentru Liga I: galerie interzisă în deplasare De asemenea, clubul din Ștefan cel Mare va trebui să plătească 15.000 de lei sancțiune pecuniară după incidentele create de suporterii dinamoviști în timpul aceleiași partide. Totodată, „câinii” au primit și o pedeapsă în premieră: nu vor avea galerie la următoarele două meciuri din deplasare, sectorul rezervat oaspeților urmând a fi închis de către organizatori.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER