Torje, Ganea, Alexe sau Dănciulescu l-au disperat pe Andone cu ratările la Vaslui. În tot acest timp, foști colegi ai celor patru fac spectacol la Cluj, Timișoara sau Ploiești. ProSport a calculat raportul între media eficacității cvartetului Zicu – Niculescu – Ad. Cristea – N’Doye și cea a atacanților lui Dinamo, iar rezultatul e dezarmant pentru „câini”.
În prima parte a campionatului, anume până în etapa a 18‑a, Dinamo reușise să marcheze de 40 de ori, realizând o medie de 2,2 goluri pe meci. În plus, „câinii” înscriseseră în 15 dintre cele 18 meciuri disputate.
Un gol sub media din tur
Concentrați mai mult pe rezolvarea problemelor din apărare, roș-albii au neglijat total atacul. Au vândut și patru dintre cei mai buni marcatori (Andrei și Adrian Cristea, N’Doye și Niculae), iar acum suferă. În cele șapte meciuri din primăvară au marcat doar de 10 ori, media fiind de 1,44 goluri pe meci, și au strâns deja două partide în care n-au reușit să înscrie.
Plâng după golgheteri
Ca o ironie a sorții, în timp ce atacanții săi se distrează cu ocaziile, Andone vede cum jucători de care a decis să se despartă la începutul sezonului sau în iarnă sunt veritabile mașini de goluri la echipele unde au fost cedați. Zicu este golgheterul Ligii I la Timișoara (15), Niculescu (11) și Adrian Cristea (10, dintre care trei pentru „U”) țin de unii singuri Universitatea Cluj în prima divizie, iar N’Doye începe și el să simtă gustul golului la Astra. Practic, de când au plecat din „Groapă” (primii doi în vară, ceilalți în iarnă), cei patru au marcat de 30 de ori în campionat. În tot acest timp, atacanții pe care Dinamo se bazează acum au strâns doar 15 reușite, iar media eficacității e uluitoare: un gol la 117 minute jucate pentru „refuzați”, față de un gol la 260 de minute pentru actualii „câini”!
Refuzații
Zicu 1.443 de minute jucate (15 goluri) / un gol la 96 de minute
Pentru Dinamo: 26 de goluri în 112 meciuri de campionat (18 meciuri – 0 goluri în sezonul 2009-2010)
N’Doye 245 de minute jucate (1 gol)
Pentru Dinamo: 10 goluri în 51 de meciuri de campionat (13 partide – 5 goluri în turul acestei ediții)
Ad. Cristea 540 de minute jucate (3 goluri) / un gol la 180 de minute
Pentru Dinamo: 25 de goluri în 162 de meciuri de campionat (17 partide – 7 reușite în tur)
Cl. Niculescu 1.304 de minute jucate (11 goluri) / un gol la 118 de minute
Pentru Dinamo: 97 de goluri în 191 de meciuri de campionat (24 de meciuri – 4 goluri în sezonul 2009-2010)
Total: 3.532 minute (30 de goluri)
Medie: un gol la 117 minute
„Câinii”
Alexe 1.342 de minute jucate (4 goluri) / un gol la 335 de minute
L. Ganea 1.510 minute jucate (7 goluri) / un gol la 215 minute
Dănciulescu 1.011 de minute jucate (4 goluri) / un gol la 252 de minute
Țucudean 47 de minute jucate (0 goluri)
Total: 4.017 minute (15 goluri)
4 goluri a marcat Marius Niculae pentru Kavala, cu unul mai mult decât pentru Dinamo în prima parte a campionatului
15 goluri a marcat Zicu în acest campionat în 21 de partide
Paradoxal, Dinamo a marcat cele mai multe goluri din Liga I, 50, însă doar 9, în această primăvară
97 de goluri a marcat Niculescu pentru Dinamo în campionat, dintre care doar patru în sezonul trecut
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER