Printre cei mai buni oameni din victoria contra ilfovenilor au fost Cosmin Matei (22 de ani), autor al unui gol din penalty, și Vali Lazăr (24 de ani), cel care a centrat pentru golul lui Țucudean. Șefii „câinilor” au rămas impresionați de forma pe care o traversează cei doi elevi ai lui Stoican.
„Matei și Lazăr sunt cei mai buni mijlocași din Liga I. Practic, sunt cei mai în formă oameni de bandă. Dinamo n-ar fi reușit rezultatele din ultima vreme fără aportul lor. S-au maturizat, se concentrează pe durata meciurilor, iar valoarea lor este indiscutabilă. Matei și Lazăr aduc consistență în joc, au devenit fotbaliști de bază ai lui Dinamo. Decizia este a domnului Pițurcă, dar selecționerul poate oricând apela la ei pentru meciurile echipei naționale„, a spus directorul sportiv al lui Dinamo, Cristi Bobar.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER