Dinu Gheorghe, fost conducător al clubului Astra Giurgiu care urmează să preia funcția de președinte al FC Rapid, a declarat, luni, agenției MEDIAFAX, că în momentul de față există trei variante pentru postul de antrenor al echipei Rapid, tehnicianul Cristian Pustai fiind doar una dintre acestea.
„Discutăm cu trei antrenori, iar Pustai este unul dintre ei. Nu am ajuns la un acord cu Pustai sau cu altcineva, nu am stabilit încă nimic. Probabil că până pe 2-3 ianuarie vom ști sigur numele antrenorului pentru că trebuie puse la punct și celelalte lucruri până la începerea pregătirilor”, a spus Dinu Gheorghe.
El nu a dorit să îi nominalizeze pe ceilalți doi tehnicieni, dar a menționat că niciunul dintre aceștia nu este străin. „Nu vreau să fac publice numele celorlalți doi antrenori, oricum, niciunul nu este străin. Ce pot să spun e că unul este sub contract, iar celălalt este liber„, a afirmat Dinu Gheorghe.
Referitor la situația sa contractuală, Dinu Gheorghe a menționat că deocamdată nu a semnat cu gruparea giuleșteană. „Nu am semnat contractul cu Rapid, dar asta nu este o problemă. Am discutat cu domnul Moraru și știu ce trebuie făcut. Momentan vreau să mă liniștesc după perioada încărcată de la Astra. Deși cred că în ultimul timp sunt mai ocupat decât la Astra„, a explicat Dinu Gheorghe.
Tehnicianul Cristian Pustai declara, la 24 decembrie, că a primit propunerea de antrena echipa Rapid București din partea lui Dinu Gheorghe.
FC Rapid este pe ultimul loc în Liga I și mai are nouă jucători în lot, după ce majorității fotbaliștilor le-au fost reziliate contractele. Echipa a încheiat turul campionatului cu Marian Rada pe banca tehnică.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER