Unul dintre cei mai importanți oficiali ai clubului din „Ștefan cel Mare” este foarte apropiat de familia lui Cristi Chivu.
Actualul director sportiv al „câinilor”, Cristi Bobar, a pus umărul decisiv la ridicarea statuii lui Mircea Chivu, din fața stadionului din Reșița. Pe vremea în care era președintele grupării din Valea Domanului, Bobar a găsit fondurile necesare unei sculpturi a bustului celui care i-a fost tată lui Cristi Chivu. Evenimentul dezvelirii statuii a avut loc în anul 2010 în prezența jucătorului de la Inter Milano și a mamei sale, Mariana Chivu.
„Mircea Chivu este un om care a însemnat mult pentru fotbalul reșițean, pe care suporterii îl respectă atât de mult încât au dat chiar și stadionului numele său. Am considerat că trebuie să aibă și o statuie aici, la stadion, așa că am găsit fondurile și sculptorul, pentru a se apuca de treabă”, spunea Bobar atunci.
„Cristi Bobar e un ambițios și un luptător, la fel ca mine”, îl aprecia Chivu pe cel care, astăzi, este directorul spotiv al dinamoviștilor.
Mircea Chivu a activat ca jucător pe postul de fundaș dreapta la CSM Reșița, formație pe care a și pregătit-o în calitate atât de antrenor principal cât și de antrenor secund în perioada 1994-1998. Între anii 1992-1994, Mircea Chivu a antrenat formația de amatori a clubului german München 1860.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER