UPDATE 11:05 Jeremy Bokila este la Ploiești în momentul de față. Jucătorul dorește să plece din România, pentru că nu s-a înțeles la noul contract cu Petrolul și le-a spus șefilor clubului că are oferte extrem de avantajoase din străinătate.
„Nu îmi vine să cred. Se repetă episodul din iarnă„, a declarat Cosmin Contra pentru ProSport, rememorând episodul din iarna trecută, când Bokila a încercat să forțeze mâna clubului prahovean într-un mod similar. Ofertat la acea dată de Steaua, Bokila nu s-a prezentat la reunirea lotului, iar Petrolul a cerut suspendarea sa. Ulterior, situația a fost dezamorsată, iar acum se părea că atacantul de 24 de ani va rămâne la Ploiești și pentru sezonul viitor.
Probleme la Petrolul, înainte de partida cu Steaua, din Supercupa României, ce urmează să se dispute miercuri, de la 20:45, pe Arena Națională din București.
Deținătoarea Cupei României riscă să nu se poată baza pe golgheterul echipei din sezonului trecut, Jeremy Bokila în meciul cu Steaua. Congolezul nu a făcut deplasarea alături de colegii săi la București și șansele sale să evolueze în partida ce va fi transmisă în direct de ProTV par mici în acest moment.
Din informațiile ProSport, problemele lui Bokila nu sunt de natură medicală. Surse apropiate clubului prahovean susțin că între vârful de 24 de ani și conducerea clubului au apărut disensiuni cauzate de o situație de incertitudine în ceea ce privește contractul jucătorului care a marcat 16 goluri pentru Petrolul în sezonul trecut al Ligii 1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER