Steliștii nu au aflat ieri cât de gravă e accidentarea lui Tănase, deoarece testul RMN dă rezultate exacte doar după 24 de ore de la producerea nefericitului eveniment. Verdictul va fi dat azi, dar steliștii sunt pesimiști. Doar „vraciul” Marijana Kovacevic îl mai poate ajuta pe Tănase.
Căpitanul roș-albaștrilor a fost unul dintre cei mai în formă jucători ai Stelei în meciul cu „U” Cluj. Ghinion însă! După doar 34 de minute, Cristi Tănase a acuzat dureri musculare la pulpa dreaptă, iar Marius Lăcătuș a fost nevoit să-l scoată de pe teren. Ieri, situația sa medicală nu era prea bună. „Dodel” este suspectat de ruptură musculară, verdictul oficial putând fi dat doar după ce se efectuează o rezonanță magnetică, după cel puțin 24 de ore de la producerea accidentării. Medicul trupei din Ghencea a hotărât însă să mai amâne efectuarea RMN-ului pentru încă o zi, tocmai pentru ca diagnosticul să fie cât mai relevant. Cu toate acestea, roș-albaștrii nu sunt prea optimiști. „Noi sperăm să fie doar o contractură, dar, în opinia mea, sunt șanse mici să fie folosit la Napoli. Mâine (n.r. – astăzi) vom ști cu siguranță dacă ne putem baza sau nu pe el”, spunea aseară Mihai Stoica la Digi Sport.
Gigi nu a dorit să fie trimis la vraci
Cristi Tănase ar putea fi pus pe picioare doar dacă va merge la deja celebra Marijana Kovacevic, cunoscută drept un „vraci modern”, căreia mulți fotbaliști din Liga I i-au trecut pragul pentru astfel de accidentări. Există totuși o problemă: Gigi Becali. Finanțatorul a mai refuzat o dată ca Tănase să fie consultat de „specialista” din Belgrad. Cristiano Bergodi a dorit să-l ducă pe „Dodel” la Marijana în urmă cu un an și trei luni, când se tot accidenta. Tot planul a picat din cauză că a aflat Gigi.
Și Raț a apelat la „vraci”
Marjana Kovacevic e deja celebră în Europa, pentru că la ea au apelat jucători foarte importanți de la cluburi de prestigiu, inclusiv din România. Ultima oară a fost recuperat miraculos de Marjana Milan Baros, dar alți jucători, precum Glen Johnson, Răzvan Raț (foto), Marko Pantelic, Benayoun, van Persie sau Lacina Traore s-au recuperat „miraculos” după ce i-au călcat pragul sau chiar au adus-o la sediul clubului pe specialista de la Belgrad. Marijana deține o substanță naturală asemănătoare celei care se găsește în placentă și un aparat unicat cu care vindecă orice leziune musculară.
„Am vorbit cu Meme și mi-a zis să nu-mi fac probleme, că Tănase va juca la Napoli”, Gigi Becali, finanțator Steaua
„Mâine (n.r. – azi) vom afla exact ce are Tănase. Cred însă că sunt șanse mici ca el să fie folosit la Napoli”, Mihai Stoica, manager Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER