Doi fani ai Craiovei, interziși un an pe stadioane!** Vezi de ce

Doi fani ai Craiovei, interziși un an pe stadioane!** Vezi de ce
  • Publicat:
  • Actualizat:

Trei suporteri ai echipei Universitatea Craiova au fost
amendați, iar doi dintre aceștia au primit interdicție pentru un an
de a asista la meciurile din Liga I, după ce au aruncat cu fumigene
sau torțe spre alți spectatori, în timpul meciului cu Sportul
Studențesc.

Cea mai mare sancțiune dintre cei trei suporteri a primit-o o
persoană în vârstă de 17 ani, amendă de 750 de lei și interzicerea
accesului la partidele de fotbal timp de un an, pentru aruncarea
unei torțe în direcția spectatorilor din sectorul 23 al peluzei a
doua de pe Stadionul Ion Oblemenco.

De asemenea, un fan în vârstă de 22 ani a primit o amendă în
valoare de 500 lei și interzicerea accesului la partidele de fotbal
timp de un an, pentru aruncarea unei fumigene în direcția
spectatorilor din sectorul 8 al peluzei I.

O persoană în vârstă de 24 ani a primit o amendă în valoare de
150 lei, pentru adresarea de expresii și cuvinte jignitoare
forțelor de ordine.

Formația Universitatea Craiova a învins, sâmbătă, pe teren
propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Sportul Studențesc, într-un
meci din etapa a VI-a a Ligii I, primul de la revenirea lui Victor
Pițurcă pe banca tehnică și prima victorie pentru gruparea
craioveană în acest sezon.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De ce a murit Minerva? Boala de care suferea astrologa
De ce a murit Minerva? Boala de care suferea astrologa
Mutarea la care nu se aștepta nimeni anunțată de Becali: ”Joacă, mă, acolo!” + A găsit vinovatul la meciul cu Lyon: ”Aiurea”
Mutarea la care nu se aștepta nimeni anunțată de Becali: ”Joacă, mă, acolo!” + A găsit vinovatul la meciul cu…
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Cel mai slab jucător al lui FCSB în 1-3 cu Olympique Lyon, un dezastru trecut cu roșu!
Cel mai slab jucător al lui FCSB în 1-3 cu Olympique Lyon, un dezastru trecut cu roșu!
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
BREAKING | Antrenorul din Superliga care îşi forţează plecarea de la echipă, înainte de play-out:
BREAKING | Antrenorul din Superliga care îşi forţează plecarea de la echipă, înainte de play-out: "Vrea să plece! E complicat!"
Adelina Pestrițu, mai sexy ca niciodată după ce a renunțat la silicoane! Și-a înnebunit fanii cu poze provocatoare
Adelina Pestrițu, mai sexy ca niciodată după ce a renunțat la silicoane! Și-a înnebunit fanii cu poze provocatoare
Actuala soţie a lui Dan Şucu o face praf pe Camelia Şucu: Ea e un fel de Irinel Columbeanu!
Actuala soţie a lui Dan Şucu o face praf pe Camelia Şucu: Ea e un fel de Irinel Columbeanu!
BANCUL ZILEI. Ea în extaz: – Ești cel mai tare, Vasile… ești unic, Vasile!
BANCUL ZILEI. Ea în extaz: – Ești cel mai tare, Vasile… ești unic, Vasile!
Impozitul pe bacşiş, eliminat. Cât a ajuns acum să ia Oana din tips, de la 4.000 de lei în trecut
Impozitul pe bacşiş, eliminat. Cât a ajuns acum să ia Oana din tips, de la 4.000 de lei în trecut
Premieră istorică PE LUNĂ! Nu mai există cale de întoarcere
Premieră istorică PE LUNĂ! Nu mai există cale de întoarcere
BREAKING NEWS! A murit Minerva!  Astrologia românească este în doliu
BREAKING NEWS! A murit Minerva! Astrologia românească este în doliu
Călin Georgescu a primit decizia definitivă a judecătorilor. Verdictul dureros a venit azi, 7 martie
Călin Georgescu a primit decizia definitivă a judecătorilor. Verdictul dureros a venit azi, 7 martie
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
CEDO explică decizia în cazul lui Călin Georgescu: Nici de acord, nici în dezacord cu CCR
CEDO explică decizia în cazul lui Călin Georgescu: Nici de acord, nici în dezacord cu CCR
Banda cu semafor verde intermitent în 2025: O poți folosi dacă nu virezi la dreapta?
Banda cu semafor verde intermitent în 2025: O poți folosi dacă nu virezi la dreapta?
După ce au renunțat la corporație pentru propria afacere culinară, Letiția și Alexandra își continuă visul la Chefi la cuțite
După ce au renunțat la corporație pentru propria afacere culinară, Letiția și Alexandra își continuă visul la Chefi la cuțite
×