UPDATE Pe site-ul celor de la Astra au fost postate primele imagini cu Laurențiu Buș și Florentin Matei în echipamentul fostei campioane. Mesajul clubului: „Florentin Matei și Laurențiu Buș sunt, oficial, jucătorii Astrei, cei doi semnând contractele cu echipa noastră și prezentându-se în cantonamentul din Cipru!”
Matei a semnat pe șase luni, cu opțiune de prelungire, în timp ce Laurențiu Buș a semnat pe un an și jumătate.
Până la clarificarea situației lui Alexandru Ioniță, Astra și-a asigurat „spatele” pentru a nu rămâne descoperită la plecarea mijlocașului de bandă. Laurențiu Buș este noul jucător al echipei lui Edi Iordănescu.
Pentru mijlocașul de 30 de ani, Astra este a șaptea echipă pentru care evoluează în Liga 1, după „U” Cluj, Poli Timișoara, Oțelul, Rapid, ASA Târgu Mureș și FC Botoșani.
Totodată transferul reprezintă o dublă reușită pentru Astra, care „fură” un jucător important unei rivale în lupta pentru play-off. Cele două formații sunt despărțite de doar două puncte în clasament, iar Laurențiu Buș a fost determinant în mai multe partide din actualul sezon, marcând șapte goluri și oferind două pase decisive.
Pe lângă echipele din Liga 1 unde a evoluat, Buș a mai jucat în Rusia, pentru Yenisei, și în Israel, pentru Hapoel Ramat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER