LPF a hotărât deja pachetele pentru licitația drepturilor TV din primăvară, acestea nefiind vândute global, ca data trecută
Obligată de Consiliul Concurenței să schimbe modalitatea de acordare a drepturilor TV, LPF a stabilit deja pachetele de opțiuni pe care televiziunile le vor putea achiziționa în urma licitației din martie. Separat de meciurile din Liga I, vor fi scoase la vânzare și drepturile pentru radio și internet.
ProSport a scris în urmă cu câteva săptămâni despre ancheta Consiliului Concurenței, care obligă LPF să vândă drepturile TV ale Ligii I pe pachete, ca să respecte legislația europeană. Concret, legile UE cer împărțirea drepturilor pentru ca acestea să fie accesibile mai multor difuzori, altfel cele globale fiind mai scumpe și, implicit, limitând posibilii cumpărători.
Liga a definitivat, în mare parte, Caietul de sarcini al licitației din martie, în urma căreia vom afla numele posturilor TV care vor transmite Liga I din sezonul viitor. Cel mai probabil, cele nouă meciuri ale etapei vor fi împărțite în trei pachete, acestea urmând să fie formate pe modelul „un meci bun și două mai slabe”. Prima opțiune ar putea fi astfel cuplată cu ultimele două, a doua cu 6 și 7, iar al treilea pachet cu opțiunile 3, 4, 5. Nu este exclus ca până la licitație să se mai schimbe variantele, dar principiul va rămâne acesta. Astfel, teoretic, pe un post vom vedea derby-ul și alte două meciuri, pe alt post, celelalte opțiuni etc. Pe de altă parte, este posibil ca pachetele să fie câștigate și de același difuzor, dacă nu va fi interzis în Caietul de sarcini.
Pachete separate pentru net și radio
Un alt element nou față de licitația trecută este scoaterea separată la vânzare a unor pachete pentru drepturile radio și pentru internet. Astfel, LPF nu doar respectă legislația, dar poate scoate chiar mai mulți bani. Însumate, drepturile ar putea aduna mai puțin de la mai mulți, iar suma rezultată poate fi mai mare, așa cum s-a întâmplat, de altfel, în campionate puternice, ca al Angliei.
Mitică pierde controlul
Partea neplăcută pentru LPF este însă faptul că are mult mai puțin control asupra licitației. Concurența fiind mai mare, e mai greu de dirijat. În plus, lipsa exclusivității, cum e acum pentru RCS-Intact, ar putea diminua interesul unor mari difuzori, cum sunt companiile de cablu. Totuși, concurența foarte mare dintre acestea, RCS/Digi TV, Romtelecom/Dolce și UPC, face probabilă chiar creșterea sumei de peste 100 de milioane de euro cu tot cu TVA plătită de RCS pentru ultimele trei sezoane.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER