-Primul meci de pe teren propriu în Liga a IV-a al Politehnicii va avea loc vineri seară, de la ora 18:00, cu AS Peciu Nou -Tot vineri, dar de la ora 19:00, a fost programată partida ACS Poli – FC Botoșani
Cel puțin pentru o repriză, suporterii care sunt indeciși pe care „Poli” să o urmărească pe viu vor avea de ales între stadionul „Dan Păltinișanu” și stadionul „Știința”, cele două fiind situate la doar două stații de autobuz. La un an și două luni de când o parte semnificativă a suporterilor lui Poli au ales să adopte echipa Universității, iubitorii de fotbal din oraș s-au împărțit în două. Cei mai mulți s-au hotărât: ori susțin renașterea din ligile județene, ori aleg echipa care a ars etapele spre prima ligă.
Dacă privim cifrele, e clar că echipa care joacă în Liga I are o asistență mult mai mare decât ASU Politehnica. Pe „Dan Păltinișanu” au venit 18.000 de oameni la meciul cu Dinamo și 7.000 la meciul cu Gaz Metan.
ASU Politehnica a debutat săptămâna trecută în eșalonul patru, cu 500 de susținători la Făget. Dacă există microbiști neutri, ce vor alege ei vineri? Unul dintre liderii Peluzei Sud, Emanuel Cernescu, explică: „Ce să aleagă oamenii? Decât să te uiți la Botoșani, mai bine îi vezi pe ăștia de la Peciu Nou. Nu există două tabere. Există o singură tabără: noi. La noi vin suporterii, iar la ei vin spectatorii. Am auzit că sunt câțiva și de la noi care, în timpul liber, merg la ACS la meciuri, dar e clar că vineri nu va fi cazul. Lucrurile se vor lămuri în jumătate de an. Echipa aia are rezultate și e normal să meargă mulți spectatori să o vadă. Când nu o să mai aibă rezultate, atunci se va vedea diferența între suporteri și spectatori”.
E loc și de trei, și de patru echipe în Timișoara. Cine vrea să meargă la ACS, e liber să meargă. Cine vine la noi, vine cu sufletul Paul Codrea, antrenor ASU Politehnica Timișoara
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER