Duminică i-a dat gol Stelei, ieri a avut teză la română. Interviu EXCLUSIV cu Alex Tudorie, puștiul care a răpus echipa lui Reghecampf

Duminică i-a dat gol Stelei, ieri a avut teză la română. Interviu EXCLUSIV cu Alex Tudorie, puștiul care a răpus echipa lui Reghecampf
  • Publicat:
  • Actualizat:

Despre  Alexandru Tudorie, mijlocașul în vârstă de 17 de ani al Oțelului, ProSport a relatat în mai multe ocazii, dar în special atunci când a fost la un pas să se transfere în Italia, la AC Milan, în vara lui 2012, când abia împlinise 16 ani. Mutarea a căzut în ultimul moment, cei de la Oțelul fiind nemulțumiți că italienii nu au oferit siguranța asigurării continuității școlare, iar după câteva luni pe adresa clubului gălățean a apărut o altă ofertă, tot din Italia, de data aceasta de la Sampdoria, refuzată și de această de clubul gălățean, care a preferat să nu renunțe la tânărul fotbalist.

La scurt timp, antrenorul de atunci al roș-alb-albaștrilor, Viorel Tănase, l-a promovat la prima echipă. A debutat în prima ligă cu o lună înainte de a împlini 17 ani, pe 24 februarie 2013, la meciul Oțelul – Petrolul (scor 0-1), iar primul său gol în Liga I l-a marcat duminică seara, la a noua sa prezență în tricoul roș-alb-albastru, chiar împotriva Stelei.

Interesant este că și echipa din Ghencea a încercat să-l transfere de curând, în luna septembrie, sub formă de împrumut cu opțiune de cumpărare în schimbul sumei de un milion de euro. Tudorie era dorit pentru echipa Under 19, formație ce urma să joace în „UEFA Youth League”. Tranzacția a fost refuzată în ultimul moment de acționarii Oțelului, nemulțumiți de condițiile financiare ale transferului.

Alex, felicitări pentru reușită…
Mulțumesc mult. Cred că, în ultimele 12 ore, am repetat cuvântul mulțumesc de un milion de ori (râde). Dar gata, am revenit cu picioarele pe pământ.

Te așteptai să înscrii primul tău gol în Liga 1 chiar contra Stelei?
Nu, niciodată. Chiar mă gândeam zilele trecute că sper să intru în meciul cu Viitorul și să încerc să dau un gol, dar la Steaua n-am îndrăznit să mă gândesc vreodată.

Ți-a sunat des telefonul de duminică seara până acum?
Daaa, până la două noaptea, am primit mesaje întruna. Părinții mei s-au culcat la cinci dimineața, ne-au sunat toate rudele. Cred că n-am simțit niciodată o bucurie mai mare.

Colegii cum te-au primit în vestiar?
M-au îmbrățișat toți. Am fost ieri dimineață și la școală. Am avut zi grea, am dat teză la limba română.

Îți place să mergi la școală?
Sigur că da. Sunt în clasa a XI-a, mai am un an și dau BAC-ul. Va fi un moment important din viața mea. Pentru mine contează mult să îmi continui studiile, nu vreau să abandonez școala.

„Nu-mi pare rău că n-am ajuns la Steaua!”

Cei de la Steaua obișnuiesc să transfere fotbaliștii care au reușit să marcheze în poarta lor…
Știu, știu, dar credeți-mă că nu vreau să mă gândesc la asta. Am contract cu Oțelul și vreau să-mi fac treaba cât mai bine. Sincer, momentan sunt interesat doar să capăt experiență. Nu vreau să fiu genul acela de fotbalist care dă un gol și apoi nu se mai știe mare lucru despre el. Vreau să cresc pe zi ce trece, să învăț tot ce am de învățat.

Dar ai fost la un  pas să ajungi la Steaua, în toamnă, la Under 19…
Da, dar nu s-a mai realizat acest transfer. Și nu îmi pare deloc rău, mă bucur că am rămas aici să capăt experiență. Acolo aș fi jucat doar în Europa și în restul timpului nu făceam mare lucru. La Oțelul am avut onoarea să joc alături de jucători experimentați, care au câștigat un titlu.

Ce ți-ai propus pentru acest sezon?
Să-mi ajut colegii să ieșim din aceasă zonă a clasamentului. Acum doar la asta ne gândim.

Cu toții te-am cunoscut atunci când ai fost foarte aproape de a ajunge la Milan, apoi la Sampdoria.
Da… Din păcate n-am mai plecat. De acel transfer pot spune că-mi pare rău pentru că la acel moment nu jucam la echipa mare și mi-aș fi dorit să avansez, dar între timp am făcut pasul către Oțelul și sunt foarte mulțumit. Știu că vor veni multe momente importante pentru mine.

# Alex Tudorie provine dintr-o familie de sportivi. Tatăl, Bebe Tudorie, este fost campion de popice, iar fratele mai mare, Bogdan, 19 ani, este campion național de juniori la același sport și component al echipei naționale de seniori. Bogdan a jucat și fotbal, la Olimpia Iași, ca portar.

# La numai două ore după încheierea meciului, când majoritatea celor de vârsta lui ar fi fost euforicI după un asemenea gol, reacția lui Tudorie de pe Facebook a fost suprinzător de matură: „Gata, a trecut, urmează meciul cu Corona Brașov”

Fotografii: Bogdan Codrescu și Ionatan Țuțu

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
S-a lăudat că n-a fost demis niciodată în 26 de ani, iar a doua zi a fost dat afară
S-a lăudat că n-a fost demis niciodată în 26 de ani, iar a doua zi a fost dat afară
Părinții gemenilor dispăruți din Târgu Jiu, în șoc. Ce au găsit în telefonul fraților, înainte de dispariție?!
Părinții gemenilor dispăruți din Târgu Jiu, în șoc. Ce au găsit în telefonul fraților, înainte de dispariție?!
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei sale
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei…
Andreea Bănică, imagini interzise în costum de baie, la 46 de ani: „Arăți ca o puștoaică”
Andreea Bănică, imagini interzise în costum de baie, la 46 de ani: „Arăți ca o puștoaică”
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Ce este un pager. Mii de dispozitive au explodat simultan în Liban: cel puţin 9 morţi şi 3.000 de răniţi
Ce este un pager. Mii de dispozitive au explodat simultan în Liban: cel puţin 9 morţi şi 3.000 de răniţi
SPIONII de la Hollywood! Marii ACTORI care au fost informatori
SPIONII de la Hollywood! Marii ACTORI care au fost informatori
Cum a ajuns Irinel Columbeanu falit și uitat într-un azil. Pe ce şi-a cheltuit toată averea
Cum a ajuns Irinel Columbeanu falit și uitat într-un azil. Pe ce şi-a cheltuit toată averea
Nelson Mondialu ZGUDUIE showbizul! A rupt tăcerea despre Liana, după nunta lui Livian: „E fata mea adoptată”
Nelson Mondialu ZGUDUIE showbizul! A rupt tăcerea despre Liana, după nunta lui Livian: „E fata mea adoptată”
Asociația de proprietari e obligată să notifice. Fiecare proprietar de apartament trebuie să plătească
Asociația de proprietari e obligată să notifice. Fiecare proprietar de apartament trebuie să plătească
Sicriul Anei Maria Vasiliu a ajuns acasă! Familia, răpusă de durere
Sicriul Anei Maria Vasiliu a ajuns acasă! Familia, răpusă de durere
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
A murit Toto Schillaci, supranumit „eroul nopţilor magice”
A murit Toto Schillaci, supranumit „eroul nopţilor magice”
Codul Rutier 2024: Echipamente obligatorii pentru mașini. Șoferii pot primi amenzi usturătoare
Codul Rutier 2024: Echipamente obligatorii pentru mașini. Șoferii pot primi amenzi usturătoare
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja până la brâu
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja…
×