Atacantul Bogdan Apostu, care luna viitoare va împlini 30 de ani, a fost prezentat astăzi oficial de conducerea FCM Târgu-Mureș, ca fiind probabil ultima achiziție din acest sezon. Jucătorul care a început la Corvinul Hunedoara a mai evoluat timp de trei sezoane la Oțelul Galați, apoi la UTA, Farul. A părăsit România în 2007 și până în 2010 a jucat în Ungaria, la Nyiregyhaza și Diosgyor și la echipa israeliana Hapoel Bnei Sakhnin. Revenit în țară, a trecut pe la Internațional Curtea de Argeș, Pandurii Târgu-Jiu și Petrolul Ploiești.
„Cred că am fost inspirat alegând Târgu-Mureșul și mă bucur că am ajuns aici. Îmi doream de mai mult timp să lucrez cu Ioan Ovidiu Sabău. Până acum nu am avut ocazia și de cum aceasta s-a ivit am acceptat imediat oferta. Consider că valoarea lotului FCM este mult peste locul ocupat în clasament și am convingerea că ne vom putea îndeplini obiectivul„, a declarat noul atacant al FCM, care a semnat un contract pe un an și jumătate.
„Apostu este un atacant de gol și este bine pentru noi că am reușit să-l transferăm. Important este ca să-l aducem cât mai repede la o formă bună. Momentan are lipsuri la pregătirea fizică. Nu a jucat în ultima perioadă, dar sper ca în maxim două săptămâni să ajungă la un potențial corespunzător, pentru a putea duce bine un meci, cel puțin 50-60 de minute. Vom avea nevoie de el în ultimele etape, care se vor disputa într-un ritm alert„, este de părere Ioan Ovidiu Sabău.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER