Mihai Stoica este apreciat de jucătorii Stelei, chiar dacă a fost instalat în conducerea clubului de doar 5 zile.
„Toți colegii mei care au venit de la Urziceni vorbesc foarte frumos de el. Și mi-au spus că e un om foarte carismatic. De când a ajuns aici e un om de treabă, simpatic, vorbește cu toată lumea. Și cred că e o întărire în plus pentru noi și că ne va ajuta să ne îndeplinim obiectivul”, a spus Geraldo Alves la Dolce Sport.
Portughezul este de acord cu decizia lui MM de a rămâne în cantonament după meciuri.
„Noi suntem profesioniști și trebuie să facem ce e mai bine pentru echipă. Și el ne-a zis că trebuie să rămânem aici o zi după meciuri. Va fi un sacrificiu pe care va trebui să-l facem până la finalul anului. Abia o să ne odihnim mai bine, pentru că de multe ori după ce ajungem acasă stăm cu copiii noștri, sau nu reușim să dormin din diverse motive”, a mai spus fundașul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER