Eric a ales Ucraina!** „Conducătorii din Liga 1 trebuie să înțeleagă că sclavii nu mai există”

Eric a ales Ucraina!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul jucător al Mediașului, Eric de Oliveira, vorbește despre
două lumi paralele pe care un străin le întâlnește în fotbalul
românesc: apreciere din partea suporterilor și, de partea cealaltă,

conducătorii care îi tratează mai mult cu dispreț.

Eric, ai fost ales stranierul anului în Liga I de către
ProSport, dar ai ales să pleci din România. De ce?

Pentru simplul fapt că am primit o ofertă mai bună. E mai bine
pentru mine și pentru familia mea ca eu să plec în acest moment.
Viitoarea mea soție va naște un copil și trebuie să mă gândesc și
la familia mea. Am vrut să fac un pas înainte în carieră și
consider că l-am făcut.

Aici erai cel mai bun străin. În Ucraina, vei fi un necunoscut

Merg acolo ca să-mi fac un nume și în acel campionat și nu vreau să
mă opresc aici. Vreau să ajung într-o zi la o echipă mare din
Ucraina sau din altă țară. Am reușit să trec peste multe bariere în
viață și voi mai trece. Sunt pregătit mereu să o iau de la
zero.

Ți-e greu să te desparți de România după trei ani și
jumătate?

Foarte greu, pentru că mi-am făcut foarte mulți prieteni aici. Mi-a
fost greu să le și spun că plec. Unul dintre ei a început să plângă
la telefon când i-am spus că voi pleca din România. O să-mi fie dor
de mulți oameni sau locuri de aici.

„Îmi doream un astfel de
premiu”


Ce reprezintă pentru tine un premiu precum cel de la
ProSport?

Este o onoare să fiu desemnat cel mai bun stranier al anului. E
rezultatul muncii mele și mă bucur că oamenii apreciază ce am
făcut. Îl dedic suporterilor din Mediaș și celor din toată țara, de
la care am primit foarte multe felicitări pe internet.

Când ai venit în România te gândeai că vei ajunge cel mai
bun stranier?

Trebuie să recunosc că îmi doream să țin și eu în mână un astfel de
premiu. Dubarbier, fostul jucător de la CFR, a câștigat într-un an
acest premiu și îl ținea în vestiar. De fiecare dată când jucam la
Cluj mă uitam la acel premiu și îmi spuneam că trebuie să-l câștig
și eu odată.

Nu erai cunoscut când ai venit. Poți spune că România te-a
făcut fotbalist?

Eram un brazilian anonim, cum le place unora să spună mereu. Din
fericire, am reușit să mă fac cunoscut și să fac lumea să mă placă.
Gaz Metan mi-a dat o oportunitate foarte mare, iar eu am profitat
de ea. Mediașul mi-a dat totul, iar suporterii m-au făcut să vreau
să joc tot mai bine.

Faptul că ești apreciat contează mai mult pentru tine decât
banii?

Normal. Pentru suporteri am stat așa mult la Mediaș, pentru că
banii pe care îi primeam erau foarte puțini și nu mă motivau. Când
mă oprea însă lumea pe stradă și-mi spunea „mulțumim pentru tot ce
faci la Mediaș”, eram cel mai fericit. Scandările din tribună îmi
dădeau putere. Din păcate, nu poți trăi doar cu ele, mai ai nevoie
și de bani, vorba unui prieten.

„Dacă vor, ne luptăm la tribunal”


Despărțirea de conducere n-a fost însă amiabilă. Horoba te acuză de
dublă semnătură …

Am auzit, dar nu vreau să comentez. Nu vreau să plec din România ca
un „măscărici”, cum mă face el. Vreau să plec ca un om care a fost
corect cu toată lumea și care i-a tratat pe toți cu respect. Eu am
făcut tot ce scria în contract și sunt liniștit. Dacă vor să ne
luptăm la tribunale, ne vom lupta. Tot ce am făcut a fost
corect.

De ce crezi că se face atâta circ?
Din păcate, în România sunt prea puțini oameni de cuvânt. Azi se
spune ceva, mâine se face altceva. Sper ca lucrurile să se schimbe
pe viitor pentru că acest campionat poate deveni unul de primă
mână, cu mai multă seriozitate.

Ce ai schimba la fotbalul românesc dacă ai putea?

Nu vreau să critic, fiindcă fotbalul românesc e unul bun, dar, dacă
s-ar vorbi mai puțin, probabil ar fi și mai bun. Oricum, nivelul e
unul care m-a surprins la început. Meciurile au calitate.

„Jucătorii nu sunt sclavii conducătorilor”

Ai avut vreodată de suferit în România pentru că erai
jucător străin?

Am avut de suferit de mai multe ori. Conducătorii din România
trebuie să înțeleagă că sclavii nu mai există de mult. În oraș, în
vestiar, cu colegii și antrenorii m-am simțit excelent, dar au fost
și lucruri care m-au deranjat. Nu am primit ceea ce poate meritam.
Am fost considerat un obiect, un robot care trebuie să câștige
meciuri.

Crezi că tu ar trebui să mulțumești echipei Gaz Metan sau
invers?

Cu siguranță eu trebuie să mulțumesc, pentru că fără această echipă
nu aș fi ajuns aici. Îmi pare rău că n-am reușit să fac mai multe
lucruri pentru echipă. Sper însă ca peste 30 sau 50 de ani, când eu
voi fi bătrân, lumea să vorbească frumos despre mine la Mediaș.
Sper că vor fi oameni care să le povestească nepoților că Gaz Metan
a avut o echipă care a învins Steaua în Ghencea și alte echipe
mari, iar Eric de Oliveira era un jucător bun în acea echipă. Asta
m-ar bucura.

Te-ai mai întoarce să joci în România?

Da. De ce nu? S-ar putea să revin într-o zi.

Când te vei retrage, te vei stabili în România sau în
Brazilia?

În România, pentru că mai am multe lucruri de rezolvat aici. Când
am plecat de acasă, i-am spus mamei că s-ar putea să rămân în țara
unde voi deveni fotbalist.

9
goluri a marcat Eric de Oliveira în
turul campionatului


12

mii de euro pe lună a fost salariul
oferit de CFR brazilianului, dar acesta a refuzat


„Conducătorii din România
trebuie să înțeleagă că sclavii nu mai există. Nu am primit ceea ce
meritam. Am fost considerat un obiect, un robot care trebuie să
câștige meciuri”
, Eric de Oliveira, mijlocaș
Karpaty Lvov


„Nu vreau să plec din România ca un «măscărici»,
cum spune Horoba. Eu am făcut tot ce scria în contract. Dacă e să
ne luptăm la tribunale, e OK. Tot ce am făcut a fost
corect”
, Eric de Oliveira, mijlocaș Karpaty
Lvov

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tudor Chirilă știe de ce Raluca Moldoveanu nu a câștigat Vocea României! „Am punctat chestia asta”
Tudor Chirilă știe de ce Raluca Moldoveanu nu a câștigat Vocea României! „Am punctat chestia asta”
Neverosimil! De ce au renunțat chinezii la Andrea Compagno, după 17 goluri în 26 de meciuri
Neverosimil! De ce au renunțat chinezii la Andrea Compagno, după 17 goluri în 26 de meciuri
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Bomba sfârşitului de an! Adrian Mutu, revenire de senzaţie în Superliga
Bomba sfârşitului de an! Adrian Mutu, revenire de senzaţie în Superliga
BREAKING NEWS | Cumpără din nou! Dan Şucu face o nouă tranzacţie în Italia, până la 100%:
BREAKING NEWS | Cumpără din nou! Dan Şucu face o nouă tranzacţie în Italia, până la 100%: "Va fi prezentat…
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich:
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Vâscul este VINDECĂTOR! Puțini știu cum trebuie folosită planta de fapt
Vâscul este VINDECĂTOR! Puțini știu cum trebuie folosită planta de fapt
Decizia radicală luată de Cristi Borcea. Ce se întâmplă cu averea milionarului român
Decizia radicală luată de Cristi Borcea. Ce se întâmplă cu averea milionarului român
Lacrimi și suspine pentru o vedetă din România! „Nu mai vreau nevastă, nu mai vreau nimic”
Lacrimi și suspine pentru o vedetă din România! „Nu mai vreau nevastă, nu mai vreau nimic”
Anunțul nopții despre Gheorghe Dincă. Ce s-a întâmplat cu criminalul din Caracal
Anunțul nopții despre Gheorghe Dincă. Ce s-a întâmplat cu criminalul din Caracal
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Antrenorul Petrolului Ploieşti şi-a anunţat demisia
Antrenorul Petrolului Ploieşti şi-a anunţat demisia
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
×