Cluburile din Liga 1 vor renunțarea la sistemul de licențiere: 17 voturi pentru. FRF susține demersul. Chivorchian: „Dacă și UEFA va dori acest lucru, va fi bine”

Cluburile din Liga 1 vor renunțarea la sistemul de licențiere: 17 voturi pentru. FRF susține demersul. Chivorchian:
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE 17:01: Reprezentații cluburilor din Liga 1 au votat astăzi la întâlnirea de la LPF pentru renunțarea la criteriile de licențiere necesare formațiilor din Liga 1, iar scorul a fost 17-0, singurul club care s-a abținut fiind Ceahlăul Piatra-Neamț. Așa cum a precizat și Eugen Pârvulescu se va trimite un o circulară la UEFA pentru ca licențierea strictă să fie obligatorie doar pentru cluburile care merg în cupele europene.

Au susținerea FRF

Secretarul general al FRF, Gheorghe Chivorchian, prezent la întâlnire alături de șeful de la Casa Fotbalului, Răzvan Burleanu, a declarat că federația va susține demersul LPF, dar cluburile trebuie să înțeleagă că datoriile trebuie plătite.

Sunt lucruri presante pentru cluburile din Liga I, de fapt există o presiune financiară asupra întregului fotbal românesc. Se fac demersuri și la Parlament pentru a se găsi soluții. Părerea mea este că licența se va obține atât timp cât se vor îndeplini condițiile. Dacă UEFA îți impune un manual de licențiere, e greu să cred că se va schimba ceva. Ca secretar general al FRF și om care a condus cluburi de fotbal, pot spune că încercăm să venim în sprijinul fotbalului românesc, dacă și cei de la UEFA vor dori acest lucru, va fi bine. Trebuie să înțelegem însă că sunt datorii care trebuie achitate, sunt obligații financiare către jucători care trebuie achitate. Împreună trebuie să găsim varianta cea mai bună. LPF va înainta un document către FRF și, noi, prin Departamentul de licențiere, îl vom înainta către UEFA„, a declarat Chivorchian, conform MEDIAFAX.


UPDATE 16:09: Eugen Pârvulescu, președintele executiv al celor de la Pandurii Târgu-Jiu, a declarat că cei prezenți astăzi la Ligă  au hotărât să se adreseze UEFA: „Vom face o circulară la UEFA prin care vom cere ca măsurile de strictețe foarte mare să se aplice cluburilor care vor să meargă în cupele europene”. În aceste condiții, șefii din fotbalul românesc doresc să ușureze condițiile de licențiere pentru participarea în Liga 1, iar cluburile care au datorii să poată juca pe prima scenă, singura pedeapsă fiind aceea că nu vor putea evolua în Europa. Acesta este exemplul din Spania, acolo unde Rayo Vallecano s-a calificat sezonul trecut în Europa League, însă nu a primit drept de joc din cauza datoriilor.


UPDATE 15: 30:Răzvan Burleanu a plecat de la LPF, acolo unde are loc ședința legată de licențiere cu șefii din Liga 1. Președintele FRF a anunțat că licențierea va rămâne la Federație, asta după ce Gino Iorgulescu a cerut ca această comisie să fie trecută la LPF: „Nu s-au luat decizii, iar Comisia de Licențiere o să rămână la FRF”.


Scenariul pare incredibil, dar este cât de poate de realist, spun apropiații fostei campioane a României. Până pe 31 martie, Paszkany trebuie să achite 2,5 milioane de euro, dar în acest moment șeful din Gruia nu are bani cash!

Jucătorii au refuzat să semneze înțelegerile propuse de club
Prima problemă pe care trebuia să o rezolve Paszkany era ca formația să figureze fără restanțe la propriii jucători. Iuliu Mureșan a fost mandatat să-i convingă pe fotbaliști să semneze hârtii  prin care declarau că nu au salarii restanțe până la data de 31 decembrie sau că sunt de acord cu plata eșalonată a restanțelor. Surpriză însă. Niciun jucător nu a acceptat această înțelegere! Mulți jucători au salarii restante de peste luni. O lovitură grea primită de Paszkany, care trebuie să scoată peste 300.000 de euro din buzunar pentru a rezolva această primă problemă. „Vestiarul se revoltă mai ales că nu au văzut nicio primă de joc de peste un an. Jucătorii simt criza prin care trece echipa și nu mai fac compromisuri financiare”, susțin apropiații Clujului.

Restanțe mari către foștii jucători

Problemele nu se opresc aici. Mikael Dorsin are de primit 175.000 de euro de la CFR, în urma unui proces câștigat la FIFA. Clubul a mai pierdut procese la Camera Națională de Soluționare a Litigiilor din cadrul FRF cu Eduard Stăncioiu, Nicolas Godemeche, Pantelis Kapetanos, Sasa Bjelanovic și Gabi Mureșan și trebuie să le achite peste 500.000 de euro! 

Au datorii la impresari și terți

Problemele nu se opresc aici. Clubul mai are restanțe către impresari, dar și către diverși colaboratori. Paszkany încercă să rezolve situația pe ultima sută de metri și să achite restanțele. Problema este că acesta nu dispune bani cash și că este greu de crezut că va rezolva problema până la finalul lunii. Paszkany și-a scos la vânzare un hotel pe care îl deține în Cluj Napoca, dar și televiziunile Look TV și Transilvania Live. Ultimele două ar fi fost cedate pentru 8 milioane de euro, dar e greu de crezut că banii vor intra până la finalul lunii. Paszkany și-a scos la vânzare și un teren de antrenament, teren pe care speră să obțină 3 milioane de euro, în condițiile în care se află aproape de un complex comercial.

Vrea să plece în Dubai

Chiar dacă va face rost de bani cash, rămâne de văzut dacă Paszkany îi va direcționa spre clubul de fotbal. Acesta a declarat recent că va merge în Dubai pentru a investi, în condițiile în care acolo piața imobiliară este în plină dezvoltare. Apropiații campioanei nu se feresc să discute că CFR e aproape de colaps. „Sunt cele mai grele vremuri de la promovarea din 2004. Echipa poate deveni una de pluton  dacă nu se vor mai investi bani. E păcat că acest proiect e pus sub semnul întrebării. Putem să ajungem în Liga a IV-a, ca Unirea Urziceni”, au spus apropiații șefilor din Gruia.

Arpad Paszkany și Iuliu Mureșan nu au putut fi contactați.

Porumboiu, cheia la Vaslui

O altă formație care mari datorii importante către actuali, foști jucători, impresari este SC Vaslui. Astăzi, moldovenii au termen pentru depunerea dosarului de licențiere, însă situația este destul de gravă. Acțiunile clubului sunt posesia lui Ciprian Damian, asta după ce Adrian Porumboiu i le-a donat finului său. Între timp relațiile dintre cei doi au devenit extrem de reci, clubul fiind prins de mai multe luni într-un război al celor două tabere, Damian fiind nemulțumit că nașul său încearcă să conducă formația din umbră.

Sursele ProSport spun că în acest moment, dacă Adrian Porumboiu nu se va implica și nu va plăti o mare parte din datoria acumulată, SC Vaslui nu va lua licența. Alteformații care au emoții în ceea ce privește licența sunt Oțelul Galați, FC Brașov și chiar și Dinamo, formația din „Ștefan cel Mare” având datorii către terți.

Gino Iorgulescu: „Vrem să îndulcim condițiile de licențiere și dorim Comisia de Licențiere la LPF”

Miercuri, într-o conferință de presă care a avut loc la Liga Profesionistă, Gino Iorgulescu a spus că va încerca să mute Comisia de Licențiere de la FRF la LPF. Mai mult, președintele Ligii a precizat că dorește să simplifice condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cluburile pentru a primi licența. Tot miercuri are loc o ședință la care participă conducătorii din Liga 1 în cadrul căreia se va discuta și despre licențiere.

 

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Regina Întunericului rupe tăcerea, la o zi după înmormântarea secretă a lui Prigoană: 'Nu și-a dorit să fie văzut mort!'
Regina Întunericului rupe tăcerea, la o zi după înmormântarea secretă a lui Prigoană: 'Nu și-a dorit să fie văzut mort!'
Cea mai cunoscută jurnalistă sportivă din Kosovo a reacționat după episodul de la București, iar internetul ”a explodat”
Cea mai cunoscută jurnalistă sportivă din Kosovo a reacționat după episodul de la București, iar internetul ”a explodat”
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Marian Iancu are un verdict surprinzător asupra scorului dictat de UEFA la România - Kosovo!
Marian Iancu are un verdict surprinzător asupra scorului dictat de UEFA la România - Kosovo! "Comisia reţine ce am făcut.…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Muncitori înghițiți de pământ la Săpoca, în Buzău. Trei au fost scoși în viață, al patrulea nu a mai avut nicio șansă. Șapte copii au rămas fără tată
Muncitori înghițiți de pământ la Săpoca, în Buzău. Trei au fost scoși în viață, al patrulea nu a mai avut…
SOARELE ar putea avea o altă COMPOZIȚIE decât se credea până acum!
SOARELE ar putea avea o altă COMPOZIȚIE decât se credea până acum!
Ce a apărut la mormântul lui Silviu Prigoană, la o zi după înmormântare: 'Nu trebuie să ne fie frică de moarte'
Ce a apărut la mormântul lui Silviu Prigoană, la o zi după înmormântare: 'Nu trebuie să ne fie frică de…
Carmen, asistenta moartă în casa vecinului, înmormântată! Ireal ce s-a întâmplat la slujbă
Carmen, asistenta moartă în casa vecinului, înmormântată! Ireal ce s-a întâmplat la slujbă
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Liga Naţiunilor: România - Kosovo. Meciul a fost abandonat. Jucătorii naţionalei Kosovo nu s-au mai întors pe teren
Liga Naţiunilor: România - Kosovo. Meciul a fost abandonat. Jucătorii naţionalei Kosovo nu s-au mai întors pe teren
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Cine a convins-o pe Andreea Antonescu să pozeze în Playboy. Ce a făcut artista cu cei 30.000 de euro câștigați din pictorial
Cine a convins-o pe Andreea Antonescu să pozeze în Playboy. Ce a făcut artista cu cei 30.000 de euro câștigați…
×