EXCLUSIV Dică:** „Când te sună Meme uiți de toate!”

EXCLUSIV Dică:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nicolae Dică și-a încheiat conturile cu Catania la începutul
săptămânii, iar de ieri a primit vestea că are ușa deschisă în
Ghencea. După ce s-a înțeles cu Meme Stoica și cu Marius Lăcătuș,
„Dicanio” abia așteaptă să se întoarcă la echipa la care s-a
consacrat, mai ales că, spune el, mai are multe lucruri de
demonstrat!

Nicolae, te-am sunat să te întreb de Steaua. Ce faci, vrei
să vii?

Tu ce-ai face? Normal că îmi doresc să vin la Steaua. Când Steaua
te caută, nu trebuie să stai prea mult pe gânduri până să accepți
oferta.

Te-ai înțeles cu conducerea?
Am vorbit cu nea Marius și cu Meme Stoica și în mare parte ne-am
înțeles asupra trecerii mele în Ghencea. Îi mulțumesc lui Meme, pe
care îl consider ca și tatăl meu, pentru că s-a gândit din nou la
serviciile mele.
Dar nu ai discutat și cu Astra?
Ba da, e adevărat! Mă înțelesesem chiar cu dânșii, însă atunci când
primești un telefon de la Meme, uiți de toate… Oricum, le
mulțumesc oamenilor de la Astra pentru oferta pe care mi-au
făcut-o, însă Steaua are și va avea oricând prioritate!

„Vreau să
revin la națională”

Suporterii abia așteaptă să te
reîntorci…

Sunt sigur că voi face treabă bună la Steaua, mai ales că o să am
și șansa să revin la echipa națională. Consider că nu mi-am spus
încă ultimul cuvânt în fotbalul românesc.
Roș-albaștrii n-au terminat pe o poziție fruntașă acest
tur…

Steaua rămâne Steaua, orice ar fi. Chiar dacă se află pe locul 7,
eu sunt sigur că poate reveni în fruntea clasamentului.

„Cu nea
Marius mă înțeleg foarte bine. Am mai lucrat cu dânsul și știu că
vrea perfor-manță la Steaua”, Nicolae Dică, fost mijlocaș
Steaua

68 de goluri a
strâns Dică pentru roș-albaștri în toate competițiile. A jucat 172
de meciuri în total pentru trupa din Ghencea

125 de meciuri a
jucat mijlocașul în campionat pentru Steaua, timp în care a marcat
54 de goluri

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 22 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alimentul care costă doar 7 lei în supermarket și e campion la omega 3. Mihaela Bilic: „Are toți nutrienții de care avem nevoie”
Alimentul care costă doar 7 lei în supermarket și e campion la omega 3. Mihaela Bilic: „Are toți nutrienții de…
Au făcut calculele! Câte șanse are FCSB de a ajunge în Champions League + Cu cine ar putea juca în play-off
Au făcut calculele! Câte șanse are FCSB de a ajunge în Champions League + Cu cine ar putea juca în…
EXCLUSIV | Maria Cutzarida-Crătunescu – Prima femeie medic a României și soarta neștiută a mormântului ei
EXCLUSIV | Maria Cutzarida-Crătunescu – Prima femeie medic a României și soarta neștiută a mormântului ei
„Psihologul” Olăroiu: explicația oferită la interviu l-a uimit pe reporterul arab
„Psihologul” Olăroiu: explicația oferită la interviu l-a uimit pe reporterul arab
Marius Şumudică s-a înţeles cu Dinamo! Motivul pentru care mutarea nu s-a mai realizat
Marius Şumudică s-a înţeles cu Dinamo! Motivul pentru care mutarea nu s-a mai realizat
”Îmi dă el mie sfaturi. Eu nu sunt la nivel de Tazz şi gogoşi”. MM Stoica i-a dat replica lui Şumudică după ce a fost ”înţepat” chiar înainte de derby
”Îmi dă el mie sfaturi. Eu nu sunt la nivel de Tazz şi gogoşi”. MM Stoica i-a dat replica lui…
Cum arată astăzi Cosmina Păsărin, fosta vedetă Playboy? Boala INCURABILĂ de care suferă. A rupt tăcerea abia acum
Cum arată astăzi Cosmina Păsărin, fosta vedetă Playboy? Boala INCURABILĂ de care suferă. A rupt tăcerea abia acum
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BANCUL ZILEI. Bulă: - Azi, la sală, am observat tipa asta superbă făcând diverse exerciții...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Azi, la sală, am observat tipa asta superbă făcând diverse exerciții...
Aproape 4 milioane de români sunt oficial şomeri. Cât ne costă asta pe toţi
Aproape 4 milioane de români sunt oficial şomeri. Cât ne costă asta pe toţi
CEARTA extraordinară dintre Regina Maria și Carol al II-lea! „Cum ai putut?”
CEARTA extraordinară dintre Regina Maria și Carol al II-lea! „Cum ai putut?”
Cum arată soţia lui Florin Prunea. Lidia este o femeie extrem de discretă şi elegantă
Cum arată soţia lui Florin Prunea. Lidia este o femeie extrem de discretă şi elegantă
O mai știi pe Monica Roșu? Cum s-a transformat trupul ei, la 20 de ani de la retragerea din gimnastică?
O mai știi pe Monica Roșu? Cum s-a transformat trupul ei, la 20 de ani de la retragerea din gimnastică?
Șoferii obligați să dea din nou examen. Li se va elibera un nou tip de permis auto, valabil 8 ani
Șoferii obligați să dea din nou examen. Li se va elibera un nou tip de permis auto, valabil 8 ani
Tatiana a murit carbonizată în tragedia din Copșa Mică. Avea 56 de ani și mergea la muncă atunci când a ajuns sub roțile microbuzului în flăcări
Tatiana a murit carbonizată în tragedia din Copșa Mică. Avea 56 de ani și mergea la muncă atunci când a…
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Nyras Prologue este un demo gratuit pentru Gothic 1 Remake, disponibil acum
Nyras Prologue este un demo gratuit pentru Gothic 1 Remake, disponibil acum
Superliga: Universitatea Craiova câştigă partida cu Farul şi urcă pe primul loc în clasament
Superliga: Universitatea Craiova câştigă partida cu Farul şi urcă pe primul loc în clasament
Cel mai ieftin Logan în 2025! Mai merită să dai banii pe „mașina poporului”? - FOTO
Cel mai ieftin Logan în 2025! Mai merită să dai banii pe „mașina poporului”? - FOTO
Mesaje inedite de 1 martie 2025. Felicitări de Mărțișor pentru soții, prietene și persoanele iubite
Mesaje inedite de 1 martie 2025. Felicitări de Mărțișor pentru soții, prietene și persoanele iubite
×