Eșecul cu Petrolul, 1-3, pare să-i fi fost fatal lui Liviu Ciobotariu. În ciuda faptului că ieri, la Săftica, Nicolae Badea a anunțat echipa și staff-ul că nu se va schimba nimic la nivelul conducerii tehnice, surse autorizate susțin că italianul Dario Bonetti va ajunge azi la București pentru a negocia revenirea în „Groapă”.
Ieri dimineață, la Săftica, Nicolae Badea a avut o discuție cu jucătorii și cu membrii staff-ului tehnic. Concluzia? Nu se schimbă nimic, cel puțin momentan. „Ar fi bine, totuși, să vă faceți fiecare câte o analiză, să vedeți unde ați greșit și ce trebuie îndreptat!”. Capete plecate, nicio vorbă, niciun comentariu. Și totuși, pe seară, lucrurile s-au mai schimbat. În sensul că Liviu Ciobotariu nu mai este la fel de sigur de postul său, așa cum părea să fie ieri dimineață.
Ți-ai luat legitimația de suporter? Intră în joc și câștigă tricouri originale Steaua, Dinamo și Rapid
Ciobi până joi
„Nu aveam cum să lăsăm echipa fără antrenor, pentru că joi avem meci la Mediaș, în semifinalele Cupei. Practic, singurul obiectiv la care mai avem șanse reale”, spuneau șefii ieri după-amiază. Surse bine informate au precizat că, de fapt, Ciobotariu va mai fi antrenorul lui Dinamo doar până joi, la returul semifinalei cu Gaz Metan (1-0 în tur).
După meciul de la Mediaș, actualul antrenor va fi istorie. Motivul? Anumite negocieri nefinalizate încă cu mai mulți tehnicieni.
Bonetti, chemat la negocieri
Unul dintre cei vizați este Dario Bonetti, fostul antrenor al „câinilor” din 2009, cel care se afla pe banca lui Dinamo la „minunea de la Liberec”. Aceleași surse apropiate conducerii dinamoviste susțin că acesta va ajunge în cursul zilei de azi la București, unde se va întâlni cu Nicolae Badea și Dragoș Săvulescu.
E ultimul antrenor care a dus-o pe Dinamo în grupele unei competiții europene
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER