UPDATE 19:45 Florin Bratu a recunoscut, chiar în studioul televiziunii DigiSport, că informația oferită de ProSport este adevărată. Așadar, el va reveni curând la Dinamo, într-o funcție de conducere.
Lui Florin Bratu i s-a propus o funcție în cadrul conducerii, iar părțile sunt aproape de a bate palma. Concret, dacă va reveni la Dinamo, „Mitraliera”, așa cum a fost poreclit fostul atacant de suporteri, se va ocupa cel mai probabil de transferuri, dar va îndeplini și alte roluri cum ar fi legătura dintre suporteri și echipă. Vineri, Florin Bratu, care în prezent este analist sportiv la DigiSport, a fost prezent la meciul pe care Dinamo2 l-a câștigat în cantonament contra celor de la ACS Municipal Craiova, scor 6-1.
67 de meciuri a strâns Florin Bratu la Dinamo, în Liga 1, timp în care a marcat de 28 de ori
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER