Nicolae Dică și-a reziliat contractul cu formația italiană Catania și a început negocierile cu Astra Ploiești. Ieri, patronul clubului, Ioan Niculae, declarase că așteaptă ca fostul stelist să își rezolve problemele contractuale cu formația din Serie A pentru a putea negocia.
„Am discutat și cu Dică și Ana Maria Prodan, a rămas să-și rezilieze contractul cu Catania și apoi să revină să finalizăm discuțiile. Dică și-a dat, de principiu, acordul”, a declarat Niculae pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER