EXCLUSIV | Omul care a înființat Asociația Dinamoviști Pentru Dinamo a făcut marele anunț: „Atunci se poate spune oficial: ‘Domnule Negoiță, asta e oferta noastră!'”. Cum se va negocia prețul? Există o teorie a conspirației?

EXCLUSIV | Omul care a înființat Asociația Dinamoviști Pentru Dinamo a făcut marele anunț:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Răzvan Oprea, cel care a inițiat proiectul Asociația Dinamoviști Pentru Dinamo, a venit cu ultimele detalii privind vânzarea clubului. Imediat cum proiectul a căpătat notorietate, fix atunci au apărut diverși investitori dispuși să cumpere brandul.

UPDATE | Proiectul inițiat de Răzvan Oprea, Asociația Dinamoviști Pentru Dinamo, a primit un nou termen pentru obținerea personalității juridice. A fost fixată data de 16 Mai, la Judecătoria Cornetu, după ce cei din PCH încearcă și ei să înregistreze aceeași asociație, dar la Judecătoria Sectorului 2.

ProSport: La Ministerul Justiției, mai exact la evidența denumirilor pentru care se eliberează dovada disponibilității și rezervării numelor, Asociația Dinamoviști Pentru Dinamo figurează de două ori. De ce?
Răzvan Oprea: Cererea pentru numele Asociației lor e făcută de doi băieți care au fost puși de liderii PCH, sunt sută la sută convins! Noi am făcut o cerere de intervenție în dosarul lor de la Judecătoria Sector 2, iar au făcut la Judecătoria Cornetu, în dosarul nostru. Ei au încercat să fure acest nume. Noi avem o rezervare pentru nume făcută în 17 ianuarie, valabilă până în 19 iulie, iar ei cu un act care ori e fals ori e trimis în mod abuziv către Ministerul Justiției cer același nume. Nu se poate așa ceva. Ei au cerut pentru Dinamoviști Pentru Dinamo, noi pentru Asociația Dinamoviști Pentru Dinamo. Noi am făcut înainte, deci nu pot exista două ONG-uri cu același nume! S-a încercat să se fure acest nume, dar nu ne pot fura conținutul. Ei fac niște acțiuni fără minte! Să zicem că nu luăm noi numele, se poate înregistra altul, dar esența proiectului nostru nu stă în nume. 

Deci se încearcă furtul.

Da. Au fost unii care au dorit publicarea statului înainte de a depune actele…de aceea nu am vrut să fac publică nici denumirea, până nu am depus actele…și nici sigla, am pus alta la început, dar cea de acum va fi aceea ce va apărea la înființare, există pe acte. Prima era în lucru, am pus-o fiindcă știam că vor fi unii care vor doi să o copieze…Îți explic cum a fost. Noi i-am contactat foarte devreme, pe 10 ianuarie, pe cei care conduc Asociația Peluza Cătălin Hîldan, de fapt pe unul dintre ei, printr-un coleg de-al meu, și i-am anunțat de demersul nostru, care era într-o stare sub incipientă fiindcă făcusem doar o postare pe facebook-ul meu personal.

Deci totul era verbal, nimic scris.
Da. Colegul meu a sunat, eu nu-i știam până atunci. I-a spus respectivului despre ce e vorba și dânsul a spus că așa ceva e o prostie, că pe ei nu-i interesează. Că nu e viabil, cam asta a fost discuția. Dar, peste un timp, când proiectul nostru a luat avânt, a devenit interesant și foarte apreciat de către dinamoviști, am avut mai multe convorbiri telefonice…și au spus că de fapt și ei aveau de nu știu cât timp această idee, acest proiect.

Și ce s-a întâmplat?
Bun, au spus că au și ei acest proiect de nu știu cât timp…am zis că nu e cazul să fim divizați pentru că se va distruge totul. Am fost de acord să ne întâlnim, dar nu s-a ajuns la nicio concluzie.

De ce?
Dânșii doreau ca noi să intrăm în PCH (n.red. – Asociația Peluza Cătălin Hîldan) și să dezvoltăm acest proiect prin suportul juridic al PCH.  Nu aveam nimic împotriva, dar Asociația lor nu are un statut care să-i permită să achiziționeze acțiuni, ba, mai mult, să-i permită din postura de acționar majoritar să conducă destinele lui Dinamo. Era nevoie de o trambalare juridică și mai mare decât înființarea unei noi Asociații. Deci, se putea dilua totul…nu se mai înțelegea nimic.

Concret ce s-a propus?
Am zis să facem o asociere între cele două părți, asta după ce dobândim noi personalitate juridică, și eu sunt deschis în continuare pentru acest lucru, în așa fel încât să se facă prin PCH ceea ce înseamnă reprezentativitatea acelei peluze, acei oameni care au creat acele coregrafii…Adică PCH și ADPD să se dezvolte împreună, împărțind în mod clar responsabilitățile.

De data aceasta s-a ajuns la vreo concluzie?
Urma să ne mai vedem, nu s-a mai întâmplat…Am fost cinci persoane la întâlnirea respectivă, doi lideri cunoscuți de-ai lor, și cineva…nu am dovezi cine, dar s-a produs o înregistrare, fără să știm. Nu cred că ei liderii, dar un apropiat de-al lor care a fost acolo, nu știu cine sigur, a înregistrat, au dat-o online de pe un cont…pe facebook poate să apară orice. A fost totul trunchiat…eu spuneam că o parte din ideile din campania lui Băsescu din 2009 au venit de la mine. Nu am ascuns niciodată că anumite idei au venit de la mine…nu am primit niciun ban , totul a pornit din convingere…nu are rost să dezvoltăm. Am votat cu el din convingere, nu am carnet de partid și…așa mai departe.

Ce a vrut să se arate? Te întreb fiindcă au fost multe zvonuri: omul lui Adrian Năstase, Nicolae Badea, Traian Băsescu…
S-a încercat crearea idei că sunt omul Serviciilor…s-a tot spus că sunt omul lui Adrian Năstase sau al lui Nicolae Badea. Păi, dacă eram omul lor, luam singur Dinamo! Cert e că eu nu aș face niciodată lucruri ilegale. Pe Năstase nu l-am cunoscut, iar pe Badea l-am cunoscut acum o lună și jumătate. Am mers la dânsul și i-am vorbit despre ce vrem să facem, despre demersul nostru. L-am întrebat dacă ar vrea să colaborăm, dacă noi, Asociația, putem deveni acționari principali. Altă întrebare nu am pus! Decât dacă are deschiderea să cedeze partea dumnealui.

A fost deschis către propunerea voastră?
Da. Aceeași întrebare i-am pus-o și domnului Negoiță. În continuare am suportul lor să vorbesc public că acceptă varianta…de la domnul Badea nu am obținut ceva concret, discuțiile sunt generale, dar cu domnul Negoiță discuțiile sunt exacte. Dânsul dorește să vândă cu preponderență către noi, avem întâietate.

Nu e ciudat că după apariția Asociației Dinamoviști Pentru Dinamo au apărut tot felul de investitori?
E clar că există un interes, nu pot să pun degetul să spun exact al cui este, însă există un interes de înbușire a proiectului nostru. Nu e din partea lui Negoiță, nu e din partea lui Badea. dar e o dorință ascunsă de a înăbuși Asociația Dinamoviști Pentru Dinamo.

Teoria Vestul acaparează Estul

Atunci din partea cui?
În țările postcomuniste, mai ales cele din UE, există un interes ca branduri de tipul Dinamo, Steaua, Rapid, Petolul, TSKA Sofia și așa mai departe să fie distruse.

Ce fel de interes?
Unul de marketing, unul financiar de dezvoltarea a brandurilor de afară, unul similiar celui din Asia, dar acolo s-a putut construi fiindcă nu era tradiție, acolo nu s-a distrus nimic…vă garantez că este  un interes tacit de a distruge brandurile naționale din fotbal pentru a lăsa locul gol și a se instaura o dominație a marilor branduri.

Adică echipele mari din Vest ar asimila toată „piața” din Est?
Exact. Ă‚sta e dezideratul, ca echipele de pe plan local să fie niște ‘sateliți’ ai acestor mari forțe din fotbalul mondial. Adică ce nu are loc pe acolo să fie pe aici și să întrețină o dominație de tipul financiar, ideologolic…marketing.

Poți dezvolta?
Îți spun cu tărie! În România, Bulgaria, s-a încercat și-n Ungaria, dar ăia sunt mai ai dracului ca noi…Se lucrează de ani de zile la distrugerea brandurilor naționale în ideea ca aceste echipe să fie entități goale de conținut pentru a putea crea un public pentru brandurile mondiale și care au mare influență în zona arabă sau Asia. Acolo s-a putut crea așa ceva fiindcă nu e niciun fel de tradiție, dar în România trebuie întâi să distrugi, să lași ani să treacă, să îmbătrânească suporterii, generația celor care mai ține la tradiție, iar cei din urmă, copiii să nu știe decât de Real și Barcelona. Poate e o prostie ce spun, dar oricui i se pare bizar că apar un milion de investitori, care mai de care mai bizari…începând cu venirea domnului Borcea, care e un dinamovist veritabil dincolo de toate…Însă, zvonurile lansate de Gigi Becali la o zi după ce proiectul nostru a făcut 80.000 de vizualizări…atunci a apărut că vine Borcea. Apoi, Thiess. E o persoană îndoielnică. Spune că se face totul imediat, că se face audit…

Ce să înțeleagă dinamoviștii?
Că nu se poate cumpăra un club imediat, de pe o zi pe alta, cum declară domnul Thiess. Legat de audit, sunt două forme, unul financiar și unul juridic, și ambele necesită timp. Sunt patru mari companii care fac asta, alții nu o pot face. Faptul că a luat domnul Thiess nu știu ce acte  egal cu zero. Nu cumpără nimeni în orb, sunt povești de adormit copiii.

Care e planul Asociației Dinamoviști Pentru Dinamo?
O să facem lucrurile așa cum trebuie. Cel târziu la data de  10 Mai o să avem CUI (n.red. – Cod Unic de Identificare), personalitate juridică, tot. Atunci o să începem procedurile de cumpărare a lui Dinamo. Vom începe cu scrisoarea prin care ne anunțăm intenția de a cumpăra Dinamo, cu mențiunea că trebuie semnată și de domnul Negoiță, și atunci vom plăti noi un audit, fără să luăm bani de la nimeni, făcut de una dintre cele mari companii pe care le-am mai spus, de fapt am și vorbit cu una dintre ele, dar nu avem nimic scris fiindcă nu aveam personalitate juridică. 

 

Concluzia?
Pe 10 Mai se poate spune oficial: ‘Domnule Negoiță, asta e oferta noastră!’. Nu vom scrie un preț. Vom explica că dorim să cumpărăm și vom stabili suma în urma auditului…Sunteți de acord să vindeți? Semnați această hârtie. Tot ce vom scrie va rămâne între Asociație și dumnealui,  nu se va scurge nicio informație, dar noi trebuie să știm exact unde se află Dinamo atât financiar, cât și juridic. După ce știm aceste lucuri, vom face o ofertă în funcție de ce spun auditorii.

Cine e Răzvan Oprea

Are 38 de ani și e actor, având apariții în show-uri tv, dar și pe scena  Teatrului Național București. A primit premiul pentru cel mai bun actor, ex aequo în cadrul Festivalului de Dramaturgie Contemporană, Brașov, pentru rolul Georgică din spectacolul Complexul Româniade Mihaela Michailov, regia  Alexandra Badea, 2008. A avut multiple roluri, în piese ca: „Cursa de șoareci”, „Omul care a văzut moartea”, „Vizita bătrânei doamne”, „Livada de vișini” sau „Comedia norilor”.

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Vă spun, nu pot să mă abţin". Titularul de la Rapid are ofertă de 3 milioane de euro din străinătate:…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
S-a dat ordin de la UE. Intră în vigoare din ianuarie. Devine obligatoriu în toate statele
S-a dat ordin de la UE. Intră în vigoare din ianuarie. Devine obligatoriu în toate statele
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×