Șansele ca Ciprian Deac să mai ajungă la FCSB au scăzut considerabil. Mijlocașul de 31 de ani se află în negocieri avansate cu CFR Cluj pentru prelungirea contractului, însă până acum nu și-a pus semnătura pe noul contract.
Imediat după meciul cu Dinamo, Deac a izbucnit și a făcut trimiteri directe la adresa conducerii lui CFR Cluj. Fostul internațional român este dorit cu insistență de Gigi Becali, însă a fost dezamăgit de reacția șefilor săi, care n-au venit cu o contraofertă satisfăcătoare. Inteția lui Deac este să rămână la CFR Cluj, însă nu în orice condiții financiare.
Oferta salarială de la FCSB este de 15.000 de euro pe lună, plus o primă de instalare de 200.000 de euro. De partea cealaltă, oferta primită de la CFR Cluj este de sub 10.000 de euro pe lună, sumă care nu este pe placul lui Ciprian Deac.
Contactat de ProSport, mijlocașul de 31 de ani neagă informația publicată de Actualdecluj.ro, care susține că Deac ar fi semnat deja contractul de prelungire cu CFR Cluj: „Nu e nimic adevărat. Vom ști doar la vară”, a declarat Deac pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER