UPDATE 18:52 Impresarul lui Arlauskis e Leonid Istrati iar la aflarea veștii că Felgueiras e ademenit de campioana României, el a avut următoarea reacție pentru www.prosport.ro: „Steaua e îndreptățită să ia pe cine vrea. O ofertă financiară din partea clubului pentru Arlauskis nu există. E doar o propunere de a prelungi contractul”. La începutul lunii noiembrie, Leonid Istrati s-a întâlnit cu cei din conducerea Stelei pentru primele discuții legate de prelungirea înțelegerii lui Arlauskis. Dar nu s-a ajuns la niciun acord. Cele două părți au rămas să negocieze, din nou, în decembrie. Însă, după cum decurg lucrurile, sunt șanse tot mai mici pentru ca Arlauskis să mai rămână la Steaua, lui expirându-i contractul vara viitoare.
CFR Cluj devine piață de desfacere pentru cluburile importante din România, odată cu intrarea în impasul financiar. Neplătiți de mai bine de trei luni, jucătorii clujenilor pot depune oricând cerere pentru a deveni liberi și pot pleca astfel gratis în această iarnă.
Steaua n-a stat pe gânduri după ce a aflat că CFR-ul nu și-a găsit un investitor care să acopere datoriile către jucători și l-a contactat deja pe portarul Mario Felgueiras, cel mai valoros dintre fotbaliștii din Gruia. Un apropiat al lui Valeriu Argăseală l-a sunat zilele trecute pe portughez și i-a propus să joace în Ghencea. 20.000 de euro e salariul lunar care i-a fost propus lui Felgueiras, cel care încasează puțin peste această sumă la CFR.
A fost cel mai protejat
Mario Felgueiras are cele mai puține salarii restante de primit de la CFR. Colegii portarului vorbesc despre faptul că oficialii clubului clujean au avut grijă mereu ca Mario Felgueiras să nu aibă mai mult de două luni și jumătate întârziere. În acest moment însă nu mai sunt bani pentru a-i achita portarului care a ajuns deja la trei luni de restanțe.
Steaua a oferit un milion pe el
Cota lui Felgueiras a crescut după sezonul de excepție pe care acesta l-a făcut în Champions League, în 2012. Atunci, Felgueiras a fost în echipa ideală după terminarea fazei grupelor. Tot atunci au apărut oferte din Premier League și din Rusia pentru portarul CFR-ului. Prețul de 3 milioane de euro solicitat de clujeni a fost însă motivul pentru care portarul a rămas în Gruia.
Nu este prima data nici când Steaua dorește să-l achiziționeze pe portughezul de 27 de ani. Chiar în vara acestui an CFR-ul a primit o ofertă de un milion de euro pe el, dar CFR-ul a cerut 3 milioane. „Nu vom renunța la un portar de o asemenea valoare la prima ofertă. Mai bine îl ținem la noi pentru încă un sezon”, a fost răspunsul lui Iuliu Mureșan la acea dată.
Negocieri și cu Arlauskis
Steaua încearcă pista Felgueiras pentru a se asigura pe viitor în cazul în care Arlauskis nu va dori să-și prelungească înțelegerea cu campioana. Contractul său expiră în vara anului viitor, iar steliștii i-au propus deja prelungirea angajamentului, dar portarul nu a oferit încă un răspuns în acest sens.
240 de mii de euro pe an ar încasa Mario Felgueiras în Ghencea
108 partide a bifat portarul lusitan în Liga 1 pentru FC Brașov și CFR Cluj
51 de partide fără gol primit are la activ Felgueiras în Liga 1
18 meciuri a evoluat Mario Felgueiras în cupele europene
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER