Rapid continuă să se reformeze. După ce în urmă cu două zile Dorin Goga, Paul Codrea și Rui Duarte au ajuns la o înțelegere cu oficialii clubului în ceea ce privește rezilierea contractelor, Filipe Teixeria a obținut, la rândul său, dezlegarea.
Mijlocașul ofensiv portughez a discutat astăzi cu Ioan Taban și Constantin Zotta, care au acceptat ca fotbalistul să își încheie socotelile cu formația giuleșteană pe cale amiabilă.
Dorit la un moment dat insistent de Steaua, jucătorul de 32 de ani are mai multe variante de transfer. Cluburi din Bulgaria, Turcia, Polonia și Cipru și-au manifestat intenția de a-l achiziționa; în zilele următoare, după ce va cântări mai bine ofertele împreună cu impresarul său, Teixeira va lua o decizie.
4 goluri în 25 de partie a marcat portughezul pentru Rapid.
1 milion de euro este cota de piață a jucătorului care a bifat și 18 meciuri pentru PSG, conform site-ului de specialitate transfermarkt.de.
16 jucători au părăsit, în această iarnă, formația din Giulești
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER