EXCLUSIV | De unde a început disputa Reghe – Toșca! Trei episoade halucinante. Cine a regizat atacul contra lui Andone, Reghecampf i-a blocat transferul în Serie A: „S-a simțit trădat că n-a semnat cu soția lui!”

EXCLUSIV | De unde a început disputa Reghe - Toșca! Trei episoade halucinante. Cine a regizat atacul contra lui Andone, Reghecampf i-a blocat transferul în Serie A:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Schimbarea lui Alin Toșca în minutul 32 al meciului pe care Steaua l-a pierdut în weekend, 1-0 cu Concordia Chiajna, este doar ultima dintr-o serie de decizii ale lui Laurențiu Reghecampf care l-au vizat pe fundașul central. Ieșirea lui Toșca a surprins și, cu toate că poate fi încadrată în peisajul mutărilor la care au căzut „victime” Nicolae Stanciu, Alexandru Bourceanu sau Adnan Aganovic de-a lungul timpului, ascunde o stare de tensiune între cele două părți. Totul a plecat de la faptul că Alin Toșca a refuzat să semneze un contract de reprezentare cu soția lui Reghecampf, iar punctul culminant a fost atins într-un interviu pe care fundașul l-a acordat în acest sezon.

Pe 19 octombrie 2016, într-un interviu acordat celor de la „Eu sunt 12„, Alin Toșca a răspuns unor întrebări mai puțin convenționale despre viața lui. Răspunsul la una dintre acestea, spun sursele ProSport, l-a făcut pe Reghecampf să îl trateze diferit pe fotbalist. 

Eu sunt 12: 3 fotbalisti din toată lumea cu care ai vrea să ieși la o bere? Dar antrenor?

Alin Toșca: Sergio Ramos, Zlatan Ibrahimovic și Paul Pogba, iar antrenor, Cosmin Olaroiu.

La prima vedere complet inofensivă, nominalizarea lui Cosmin Olăroiu l-a iritat la culme pe antrenorul Stelei. ProSport a obținut o mărturie a apropiaților lui Toșca, mărturie ce întregește puzzle-ul: „Uitați-vă în calendar, vedeți când a fost publicat interviul și vedeți cum Toșca nu a mai jucat de la acel moment. El era titular și integralist și, dintr-o dată, a apărut episodic în Liga 1. Nu a fost startul conflictului, ci doar momentul în care Reghecampf a decis că Toșca îl sfidează evident. În mintea lui, Toșca l-a trădat atunci când a refuzat să își pună semnătura pe contractul cu soția-impresar și, mai apoi, atunci când a alimentat zvonurile conform cărora a rămas un apropiat al lui Mirel Rădoi și, implicit, al lui Cosmin Olăroiu„. Într-o intervenție la DolceSport, fostul număr șase din Ghencea și-a reafirmat susținerea față de Toșca: „Toșca este, de un an și jumătate, cel mai bun jucător al Stelei. Mi se pare puțin bizar și mi-aș permite să îl contrazic pe nașul meu, dacă el spune că Toșca nu are valoare, înseamnă că degeaba a stat în fotbal atâția ani, că nu a învățat nimic„.

Spusele surselor ProSport sunt confirmate de „fișa” lui Alin Toșca. Fundașul a fost titular și a jucat 90 de minute în toate partidele din Liga 1 la care a fost apt de joc până la data interviului. După acel moment au urmat două jocuri în care a fost lăsat pe bancă, meciurile cu ASA Tg. Mureș (1-1) și cel cu Poli Iași (2-0) și alte două în care a jucat 16, respectiv 32 de minute. 2-0 cu Viitorul și 0-1 cu Concordia. Ce nu se potrivește spuselor sursei noastre este faptul că Alin Toșca a jucat titular și integralist în cele două partide din Europa League de după momentul interviului, jocurile cu FC Zurich. Totuși, o analiză atentă relevă faptul că în aceste meciuri Reghecampf nu a avut de ales. În tur l-a titularizat pe Toșca în centrul unei apărări lipsite de alte soluții în condițiile în care Enache era suspendat, iar Moke accidentat. La retur, Tamaș a fost nevoit să joace în dreapta pentru a-l înlocui pe accidentatul Ovidiu Popescu, motiv pentru care Toșca a făcut cuplu în centru cu Moke. O a treia și ultimă partidă în care Toșca a mai fost titular a fost cea din Cupă, de la Suceava, acolo unde fundașul a intrat într-o echipă formată aproape exclusiv din rezerve.


Izbucnirea la adresa lui Andone, dictată pe WhatsApp de soția-impresar

Înainte de acest episod, o altă întâmplare cu accente comice l-a făcut pe Toșca să păstreze distanța față de presiunile făcute de soția lui Reghecampf, impresar care a făcut eforturi pentru a-l atrage de partea ei. Pe 16 septembrie, pe contul fundașului a apărut o replică a unor declarații date de Ioan Andone în GSP cu privire la o presupusă autopropunere a lui Toșca la Dinamo. Tonul dur al opiniei stelistului în postare i-a surprins pe apropiații săi, dar explicațiile au lămurit problema. ProSport a aflat pe surse că textul în care Toșca îl ataca pe Andone nu îi aparține, ci i-ar fi fost dictat soției lui Toșca de către soția lui Reghecampf. „Atunci când a apărut mesajul pe Facebook, Alin era în avion în zbor spre Timișoara, plecat fiind cu echipa de la Ankara. Impresara a contactat-o pe soția lui Alin și i-a trimis mesajul pe WhatsApp, iar soția lui Alin l-a pus cu copy/pase pe contul lui de Facebook. Când a aflat, Alin s-a enervat însă nu a putut spune public cum a apărut mesajul pe contul său„, susțin apropiații fotbalistului pentru ProSport. Reporterii noștri au contactat departamentul de presă al Stelei la acel moment pentru a verifica autenticitatea mesajului, însă solicitarea nu a primit un răspuns.


Adevăratul impresar al lui Toșca și bătaia pe comision

Lupta pentru obținerea semnăturii lui Alin Toșca are în spate motive serioase. Pe numele fundașului a venit o ofertă în această vară de la Pescara, club de Serie A care oferea 2,2 milioane de euro după o perioadă de un an sub formă de împrumut, așa cum prezenta ProSport în exclusivitate. Negocierile cu italienii au fost purtate din partea lui Toșca de către Pietro Chiodi, cel cu care fotbalistul român are un contract de reprezentare. Miza în cazul de față este comisionul dintr-o posibilă plecare a lui Toșca, motiv pentru care soția lui Reghecampf face presiuni importante pentru ca fundașul să semneze un contract cu ea. Chiar dacă soția-impresar a lăsat să răsufle în presă informații conform cărora Toșca este fotbalistul ei, realitatea este alta și a fost confirmată inclusiv de către Gigi Becali, cel care a spus public faptul că Toșca se plânge că are probleme din cauza faptului că nu semnează cu nevasta lui Reghecampf.

Petrecerea de ziua antrenorului și atitudinea lui Toșca

Toșca a participat la întrunirile noastre, a fost și la ziua lui Laurențiu cu tot grupul„, a încercat soția antrenorului Stelei să argumenteze absența conflictului sugerat de presă. Totuși, unul dintre fotbaliștii Stelei a mărturisit pentru ProSport că lucrurile au stat diferit. „Toșca a venit la ziua lui Reghecampf de nevoie, nu de plăcere. Noi ne-am dat seama că nu e în largul lui, a stat retras toată noaptea, a stat alături de Onțel, Dan Popescu, Chitoșcă și de ceilalți băieți de la Steaua 2. La un moment dat, eram toți chemați pe scenă, iar Toșca s-a așezat într-o parte, era evident că nu îi convine ipostaza. În acel moment s-a dus Bourceanu la el și l-a întrebat ce are, a vrut să îl înveselească, dar Alin i-a zis că nu are chef. Și afară, la primirea invitaților, dar și în interior Toșca a stat doar retras, supărat, alături de cei de la echipa a doua. S-a destins abia pe final, atunci când a participat la activitățile comune, la dans, doar după insistența colegilor de echipă„.

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate:
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate: "El…
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Mircea Geoană, după exit-poll:
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis înainte?! Ce ținută a ales pentru această zi!
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis înainte?! Ce ținută a ales…
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×