După ce mai mulți jucători au petrecut într-un club din București până după miezul nopții, Sabău a hotărît să bage toată echipa în cantonament cu o zi mai înainte decât era programat Rui Duarte a fost amendat după ce la finalul partidei cu Oțelul Galați a dat cu pumnul într-un perete
Neluțu Sabău este un antrenor foarte riguros, care nu acceptă niciun fel de derapaj din partea jucătorilor. Acesta a impus o disciplină de fier în lotul Rapidului și a construit un Regulament de Ordine Interioară foarte dur. Printre prevederile ROI-ului este stipulat și faptul că rapidiștii nu au voie să stea în oraș mai târziu de miezul nopții. În plus, dacă se întâmplă acest lucru, iar un jucător sau mai mulți „calcă pe bec”, atunci pedeapsa va fi suportată de toți fotbaliștii din lot. După victoria cu CFR Cluj (3-2), cinci giuleșteni au mers într-un club din București și, conform CanCan, au sărbătorit cu votcă și bere revenirea încredibilă din disputa cu ardelenii. Astfel, Glauber, Bozovic, Pecanha, Teixeira, Renan și Stefan au stat în oraș până la patru dimineața, iar Sabău a luat decizia de a-i amenda pe petrecăreți. „Nu permit niciodată ca jucătorii mei să fie la ora aceea pe străzi, când sunt niște reguli clare în legătură cu momentul la care trebuie să fie acasă, în timpul campionatului. Eu sunt judecat că ei nu aleargă. Nu e normal ce au făcut”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău în Adevărul.
Unii sunt nemulțumiți
Imediat după incident, „Moțul” i-a băgat pe rapidiști în cantonament pentru meciul cu Pandurii cu o zi înainte față de programarea inițială. În momentul în care tehnicianul a anunțat decizia, mai mulți fotbaliști au protestat, dar Sabău a rămas intransigent. „Nu este normal să plătim toți din cauza lor. Noi am stat acasă, am respectat regulamentul”, a fost reacția mai multor rapidiști la aflarea deciziei antrenorului. Răspunsul acestuia a fost clar: „Așa scrie în ROI”. În afară de cei cinci petrecăreți, mai sunt încă doi fotbaliști care au făcut cunoștință cu disciplina dură impusă de Sabău. Astfel, Rui Duarte a fost amendat după ce la finalul partidei cu Oțelul a dat cu pumnul într-un perete, iar acest lucru l-a supărat pe antrenor. Un alt jucător sancționat este Baze Ilijoski, după ce macedoneanul a avut o ieșire nervoasă la Ploiești și a „șutat” într-o sticlă de apă. Atacantul a fost amendat cu 8.000 de euro.
10 la sută din valoarea contractului le-a fost reținut celor cinci jucători surprinși în club după 12 noaptea
40 de mii de lei a fost amenda pe care rapidiștii au plătit-o către Comisia de Disciplină, după ce fanii au aruncat cu o torță și o fumigenă la meciul cu CFR Cluj
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER