Dinamo a pierdut calificarea în semifinale Cupei României la loviturile de departajare, în fața Craiovei, scor 6-5 (0-0), după o prestație diametral opusă în cele două reprize. Ineficacitatea din atac și-a spus cuvântul și partida de la Severin, iar lipsa unor jucători precum Palic, Bawab sau Nemec a făcut ca meciul să se decidă la punctul cu var. Cosmin Contra, antrenorul dinamovist, a scos și el în evidență forma oscilantă a jucătorilor săi din cele două reprize, în timpul regulamentar, dar și în prelungiri.
Deși au jucat în superioritate numerică mai bine de o oră, dinamoviștii n-au reușit să preia controlul asupra jocului. „Am făcut o primă repriză foarte bună, după care nu știu ce s-a întâmplat, mai ales după eliminarea lui Băluță. N-am știu să gestionăm superioaritatea. I-am băgat în joc pe cei de la Craiova, le-am permis să aibă acele contraatacuri foarte tăioase. Chiar dacă am lucrat toată săptămână faza ofensivă, n-am reușit să marcam. S-a calificat echipa mai bună, noi mergem acasă, Craiova în semifinale.
Aștia sunt jucătorii, atacanții pe care-i avem. Nu băgăm mingea în poartă, de 2-3 meciuri, reușim să menținem poarta, dar traseele pe care le facem la antrenament nu reușim să le introducem în joc. Jucători cu mare experiență care greșesc pase simple. Nu l-am expus în niciun fel, a fost singurul de atac pe care îl aveam pe bancă, el, Danu și Popa. N-am putut conta pe Bawab, Nemec, Palic, e foarte greu pentru o echipă ca Dinamo să înlocuiască acei jucători”, a spus Contra la DigiSport.
Contra a vorbit și despre ratarea lui Patrick Petre de la loviturile de departajare, dar și despre derby-ul cu FC Steaua de duminică, 2 aprilie. „La antrenamente a executat penalty-uri, ieri, le-a marcat pe toate. E loterie, nu e trebuia să ajungem la penalty-uri, am avut superioritate. Și dacă își schimbă numele ce se întâmplă? (n.r. – FCSB) Nu mă interesează, nu are niciun impact, rămâne până la urmă un derby și trebuie tratat ca atare. Trebuie să ne pregătim, am jucat până tarziu.
Cerniauskas a fost cel mai bun de pe teren, dar nu trebuia să ajungem în această situație. Trebuie să marcăm goluri, n-am marcat în ultimele trei jocuri, dar sper să o facem”, a conchis antrenorul lui Dinamo, la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER