Falub după 1-1 la Vaslui: „Este frustrant să pierzi puncte în ultimul minut”

Falub după 1-1 la Vaslui:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mureșenii au fost egalați vineri în minutul 90 al partidei de la
Vaslui, după ce au deschis scorul în minutul 20 prin Dan Roman și
au fost aproape de a recupera cele trei puncte pierdute în etapa
inaugurală, 0-1 în fața decimatei FC Brașov.

Este frustrant să pierzi puncte în ultimul minut dar,
la urma urmei este un punct obținut la una dintre pretendentele la
titlu, pe un teren unde greu se obțin puncte. Poate ne-am speriat
de rezultat, care este oarecum echitabil. Sunt mulțumit de jocul
echipei, toți au făcut tot posibilul și cred că mai degrabă s-au
pierdut puncte cu Brașovul, unde am avut mai multe ocaziii. Dacă
din patru ocazii pe care nu le valorifici, în Liga I nu ai cum să
obții puncte. Urmează un nou joc greu, cu Urziceniul și sper ca
echipa să răspundă la fel
„, a declarat Adrian Falub după
jocul de la Vaslui.

Autorul primului gol al mureșenilor în Liga I, Dan Roman, este
fericit că a spart gheața și în prima ligă, după ce a înscris
câteva goluri decisive spre finalul sezonului ligii secunde.

„Este un rezultat bun, pe un stadion unde greu se
câștigă puncte. Mă bucur pentru primul meu gol în prima ligă și
sper să dau cât mai multe. Nu am nicio aspirație pentru a ajunge la
o altă echipă, nu am preferințe, nu sunt fanul niciuneia. Eu joc
pentru Târgu-Mureș și mă simt bine aici. Suntem o echipă bună,
unită, și, după părerea mea, nu vom ceda ușor în fața niciunui
adversar
„, este părerea lui Dan Roman.

Falub își întărește
defensiva și atacul

O ultimă achiziție a FCM-ului este fundașul Dan Matei, de la
fosta campioană, Unirea Urziceni, echipa pe care elevii lui Falub o
va întâlni în etapa a III-a. Linia de atac a fost de asemenea
întărită cu doi jucători aduși de la CFR Cluj, ambii împrumutați
pentru câte un an. Este vorba despre Rade Veljovic, un sârb de 23
de ani și Didi, brazilian, 27 de ani.

În schimb, s-a renunțat la portarul spaniol Ramon Sanchez
Algaba și la fundașul italo-argentinian Martin Maximiliano
Mantovani, aflați în pregătiri.

Articol scris de Mihai VEREȘ

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
O româncă de 37 de ani s-a cuplat cu un italian însurat. Ce s-a întâmplat după ce a aflat nevasta soțului infidel 😲
O româncă de 37 de ani s-a cuplat cu un italian însurat. Ce s-a întâmplat după ce a aflat nevasta…
Se pregătește transferul: ”Au accelerat negocierile pentru Ianis Hagi”
Se pregătește transferul: ”Au accelerat negocierile pentru Ianis Hagi”
Perneș de la Mireasa A MURIT într-un accident rutier! Imagini ȘOCANTE de la locul tragediei
Perneș de la Mireasa A MURIT într-un accident rutier! Imagini ȘOCANTE de la locul tragediei
Răzvan Lucescu, o nouă reacție vehementă după PAOK – FCSB: „E de liga satelor! D-asta am spus că e victorie fake”
Răzvan Lucescu, o nouă reacție vehementă după PAOK – FCSB: „E de liga satelor! D-asta am spus că e victorie…
Totul este gata! Conducerea Rapidului a comunicat oficial decizia luată de Marius Şumudică! Anunţul momentului în Giuleşti
Totul este gata! Conducerea Rapidului a comunicat oficial decizia luată de Marius Şumudică! Anunţul momentului în Giuleşti
Marius Şumudică a luat decizia! Ce va urma pentru antrenorul Rapidului:
Marius Şumudică a luat decizia! Ce va urma pentru antrenorul Rapidului: "E adevărat"
Ce s-a ales de sora Monicăi Gabor, după ce a părăsit România! Ramona e total schimbată și câștigă bani mulți dintr-o afacere profitabilă
Ce s-a ales de sora Monicăi Gabor, după ce a părăsit România! Ramona e total schimbată și câștigă bani mulți…
Vouchere alimente 2025. Cardurile sociale nu sunt doar pentru pensionari, anunţul momentului!
Vouchere alimente 2025. Cardurile sociale nu sunt doar pentru pensionari, anunţul momentului!
BANCUL ZILEI. Profesoara, curioasă tare: De unde ai ceasul ăsta de aur, Bulă?
BANCUL ZILEI. Profesoara, curioasă tare: De unde ai ceasul ăsta de aur, Bulă?
Ungurii au învăţat româneşte şi îşi fac cumpărăturile la noi. Comparaţie între preţurile din cele două ţări
Ungurii au învăţat româneşte şi îşi fac cumpărăturile la noi. Comparaţie între preţurile din cele două ţări
Risc MAJOR de impact! Cât timp mai avem până ne lovește?
Risc MAJOR de impact! Cât timp mai avem până ne lovește?
Milionarul de 33 de ani care construieşte un castel în România face fericiţi zeci de mii de români! Investiţia anunţată
Milionarul de 33 de ani care construieşte un castel în România face fericiţi zeci de mii de români! Investiţia anunţată
BREAKING | Un fost concurent al emisiunii Mireasa a murit într-un accident rutier! A ajuns până în finală
BREAKING | Un fost concurent al emisiunii Mireasa a murit într-un accident rutier! A ajuns până în finală
A căzut cortina! Băsescu și Udrea au înlemnit. S-a aflat tot ce au făcut împreună
A căzut cortina! Băsescu și Udrea au înlemnit. S-a aflat tot ce au făcut împreună
„Destinația finală” Andrei Perneș și-a presimțit moartea?! A lăsat scris un mesaj tulburător înainte de cumplitul accident
„Destinația finală” Andrei Perneș și-a presimțit moartea?! A lăsat scris un mesaj tulburător înainte de cumplitul accident
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
VIDEO: Filmul Until Dawn a primit un nou trailer terifiant
VIDEO: Filmul Until Dawn a primit un nou trailer terifiant
Victorie de senzaţie pentru Sorana Cîrstea la Dubai! A întors spectaculos meciul cu Alycia Parks
Victorie de senzaţie pentru Sorana Cîrstea la Dubai! A întors spectaculos meciul cu Alycia Parks
Lopata și sacul cu nisip sunt obligatorii iarna? Ce spune Codul Rutier 2025
Lopata și sacul cu nisip sunt obligatorii iarna? Ce spune Codul Rutier 2025
Andrei Perneș de la Mireasa a murit într-un accident rutier. Fostul concurent împlinea 29 de ani luna viitoare
Andrei Perneș de la Mireasa a murit într-un accident rutier. Fostul concurent împlinea 29 de ani luna viitoare
×