Cel mai blamat antrenor din acest sezon al Stelei a fost și cel care a avut cea mai bună medie a numărului de puncte per meci. Lupta între Stoichiță și Stan a fost foarte strânsă și la o distanță considerabilă față de locul trei pe care îl ocupă Levi.
„Lippi” nu a fost acceptat deloc de galerie, dar a reușit în doar două luni să dea speranțe tuturor steliștilor că se poate câștiga titlul cu numărul 24. A pierdut doar în fața Vasluiului, dar a învins Dinamo și a obținut o remiză în Giulești, adică o medie de 2,18 puncte pe meci. Chiar și așa, s-a văzut nevoit să părăsească echipa la finalul sezonului, la fel cum a făcut și Ilie Stan, care a fost aproape de performanțele lui Stoichiță (2,06 pct/meci). În aceste condiții, cu un simplu calcul matematic, se observă, că în cazul în care „Lippi” era antrenorul echipei pe tot parcursul sezonului, Steaua putea câștiga titÂlul, cu aproximativ 74 de puncte.
Levi, cel mai slab
La polul opus se află israelianul venit în vara trecută. Levi nu a reușit să îl convingă pe Becali că merită să rămână pe banca tehnică pentru că, după doar opt etape, a reușit să adune tot atâtea puncte, deși nu a prins pe bancă niciun meci greu al Stelei.
Antrenor J V E Î P Medie Stoichiță 11 7 3 1 24 2,18 Stan 15 9 4 2 31 2,06 Levi 8 3 2 3 8 1
2,088 este media de puncte pe meci pe care a reușit-o campioana CFR Cluj
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER