Fanii lui Dinamo îl vor comemora duminică pe Cătălin Hîldan, la 14 ani de la disparția acestuia. Suporterii vor merge în număr mare la cimitirul din Brănești, acolo unde este înmormântat „Unicul Căpitan”, iar seara, înainte de meciul cu CSU Craiova (21:00, Look TV), vor pregăti un spectacol în peluza care îi poartă numele fostului jucător al lui Dinamo
În ultimii 14 ani, pe 5 octombrie, fanii dinamoviști uită de problemele financiare ale clubului sau de locul din clasament. Asta pentru că fiecare suporter al echipei din șoseaua Ștefan cel Mare își aduce aminte de Cătălin Hîldan, cel care a murit pe teren pe data de 5 octombrie 2000, într-un meci amical disputat la Oltenița.
Și în acest an suporterii lui Dinamo vor să pregătească ceva special în memoria „Unicului Căpitan”. Aceștia se vor strânge în Pantelimon, la supermarketul Cora, în jurul orei 15:00, iar de acolo vor merge la cimitirul din Brănești. Apoi, liderii galeriei dinamoviste le-au cerut fanilor să fie prezenți în număr cât mai mare în Peluza Cătălin Hîldan, la ora 20:00, cu o oră înainte de meciul „câinilor” cu CSU Craiova, pentru a face un spectacol coregrafic în memoria fostului fotbalist al lui Dinamo.
Cătălin era omul care dădea totul pe teren. Un «câine roșu» adevărat, nu degeaba era poreclit «Buldogul». Era câinele de pază al apărării noastre. O să rămână în sufletul nostru pe veci. Data de 5 octombrie este una de doliu pentru toată suflarea dinamovistă Vali Năstase, fost coleg cu Cătălin Hîldan
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER