Pare simplu! Ești față în față cu portarul, poarta are 7 metri, dai tare și trebuie să intre! Sau dai cu fentă și l-ai păcălit pe neajutoratul dintre buturi. Și totuși nu-i chiar atât de simplu. Nume mari au ratat penalty-uri. Ca să fii cât mai sigur de reușită, ai nevoie de un specialist al acestui tip de faze. Campionatul nostru îl are în postura de lider al topului marcatorilor de la punctul cu var pe Ovidiu Herea.
Herea nu știe să rateze
Rapidistul a executat ca un metronom, ajutându-și echipa să se lupte în continuare pentru titlu. Herea este urmat în top de puncheur-ul lui Dinamo, Marius Niculae, care la rândul său nu prea ratează atunci când arbitrii indică punctul de la 11 metri. Faptul că Petrolul mai speră să se salveze de la retrogradare i se datorează într-o măsură destul de mare și lui Oprița, care a transformat trei penalty-uri doar în acest retur de campionat. Brazilianul Wesley conduce în topul marcatorilor din Liga I, dar doar 4 dintre cele 24 de reușite ale sale au venit în urma unor execuții de la punctul cu var. Interesant e că un mijlocaș cu valențe mai degrabă defensive, Pintilii, are tot 4 goluri, iar în ceea ce privește reușitele fundașului Cadú, nimic nu mai e surprinzător. 3 din cele 6 puncte ale lui Golubovic de la Ceahlăul au venit din penalty, în timp ce „Prințul” Cristea este și el un bun executant.
În România cel mai tare e Marin Dună, în afară portarii-golgeteri
În ultimele două decenii, fotbalul românesc a dat nu mai puțin de trei specialiști argeșeni ai loviturilor de pedeapsă: Constantin Barbu, Nicolae Dică și Ion Vlădoiu, fiecare cu câte 18 goluri. Recordman este însă Marin Dună, fostul atacant al Astrei și al lui FC Național lăudându-se cu 24 astfel de reușite. Și mai interesant este că cei mai buni executanți de penalty-uri sunt chiar cei care ar trebui să le apere. Germanul Hans-Jorg Butt, brazilianul Rogerio Ceni și peste toți paraguayanul Jose Luis Chilavert au devenit cunoscuți pentru precizia execuțiilor.
„M-am antrenat pentru penalty-uri și până acum am reușit să înscriu mereu. Până acum nu am ratat, dar niciodată nu zic niciodată, nu se știe când voi rata.” – Ovidiu Herea
Marcatori din penalty Liga 1
Ovidiu Herea – 7 goluri Marius Niculae – 6 goluri Daniel Oprița – 5 goluri Mihai Pintilii – 4 goluri Wesley Lopes – 4 goluri Adrian Cristea – 3 goluri Bojan Golubovic – 3 goluri Ricardo Cadú – 3 goluri Thaer Al Bawab – 2 goluri Stojan VranjeÅ¡ – 2 goluri Claudiu Niculescu – 2 goluri
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER