Fotbalistul Cătălin Golofca, în vârstă de 27 de ani, va pleca de la FC Botoșani și va semna, luni, cu FCSB, a anunțat, duminică, gruparea botoșăneană, pe site-ul oficial.
Mijlocașul, care a dat trei goluri și patru pase decisive în acest debut de sezon, a plecat deja spre București, unde va semna contractul cu vicecampioana României. Tranzacția s-a făcut pentru 400 mii de euro plus TVA, bani pe care FCSB îi va plăti într-o tranșă. Golofca va fi deținut în coproprietate, 60% de FC Botoșani și 40% de FCSB, conform spuselor președintelui clubului, Cornel Șfaițer, pentru ProSport.
În plus, în tranzacție a intrat și un jucător care va veni de la FCSB la Botoșani, respectiv Sebastian Chitoșcă, anunță site-ul celor de la FC Botoșani.
„Jucătorul deja a plecat spre București. E o oportunitate pentru el, a demonstrat în începutul acesta de campionat, dar nu numai. A fost monitorizat și de alte echipe din Turcia și de Dinamo Kiev. Va semna mâine, noi ne-am înțeles cu Steaua. 400.000 plus TVA. Va fi deținut în coproprietate, 60% FC Botoșani, 40% Steaua. Am dorit un milion pe el, am lăsat prețul ăsta. M-am întâlnit cu jucătorul, era foarte încântat, și-a dorit și el un transfer mult mai bun. Am încredere în el„, a spus Cornel Șfaițer, pentru ProSport.
MEDIAFAX.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER