FC Botoșani a pierdut al treilea meci amical jucat în cantonamentul din Austria. Echipa antrenată de Costel Enache a fost învinsă, luni seară, cu scorul de 1-0, de Dinamo Kiev.
Ucrainienii au deschis scorul în minutul 4, prin Bogdan Lednev, după o eroare a portarul Eduard Pap. După marcarea golului, meciul a fost unul modest, cu puține ocazii la cele două porți. Dinamo a intrat la pauză cu un avantaj la limită, iar în repriza secundă FC Botoșani putea întoarce rezultatul. În minutul 61, moldovenii au fost la un pas de egalare, dar căpitanul Mihai Roman a ratat o lovitură de la 11 metri. Trei minute mai târziu, Golofca a avut și el o șansă importantă de a marca, dar mingea șutată din marginea careului a lovit bara. Cu zece minute înainte de final, FC Botoșani a mai trimis o dată în bară, iar partida s-a încheiat cu victoria ucrainenilor.
Ultimul meci amical din Austria este programat miercuri, când FC Botoșani va juca împrotriva cehilor de la FK Pribram. Joi după amiază se revine în România.
FC Botoșani: Ed. Pap – Dumitraș, Burcă, Miron, Aristeidis – Oaidă, Rodriguez – Chitoșcă, M. Roman I (cpt.), Golofca – M. Roman II. Au mai evoluat: Martin, E. Papa, Patache, Piftor, Corban, Cazacu, Brekalo, A. Chindriș
Rezultate amicale înregistrate în Austria:
2 iulie / FC Botoșani – Arsenal Tula (Liga 1 Rusia) 2-1 4 iulie / FC Botoșani – Olympiacos Pireus (Liga 1 Grecia) 0-5 9 iulie / FC Botoșani – Dinamo Kiev (Liga 1 Ucraina) 0-1
Foto: fb Dinamo Kiev
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER