Formația FC Botoșani a pierdut, vineri seară, scor 1-2 (1-0), meciul amical disputat în cadrul stagiului de pregătire din Antalya în compania echipei FC Slovacko, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Golurile au fost marcate de Martinus, în minutul 42, respectiv SadÃlek, în minutul 65, și HavlÃk, în minutul 85. Antrenorul Cristian Pustai a început partida cu următoarea formulă de joc: Avram -Dimitrov, Miron, Ngadeu, Popovici – Bordeianu, Vașvari, Martinus, Carralero – Hadnagy, Matulevicius. Au mai jucat Cabrera, Fulop, Ivanovici, Mușat, Casado, Bujor, Cucu, Patache, Ichim și Plămadă.
În primele patru meciuri amicale, FC Botoșani a câștigat cu scorul de 2-1 partida cu Bekescsaba și cu scorul de 3-2 disputa cu Jagiellonia Bialystok, a pierdut, scor 0-1, cu Zorya Luhansk și a remizat cu Eskisehirspor, scor 1-1.Următorul meci amical, botoșănenii îl vor disputa duminică, 7 februarie, în compania echipei poloneze FC Jagiellonia Bialystok.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER