Brazilianul Willie Barbosa, noua achiziție a FC Botoșani, a intrat în programul echipei și a început antrenamentele sub comanda lui Leo Grozavu dar încă nu poate evolua în prima ligă din România. Oficialii botoșăneni speră ca în două-trei săptămâni fotbalistul Brazilian să aibă drept de joc în campionatul românesc.
„Avem un nou jucător, nu ne-am oprit cu transferurile. Un înlocuitor a lui Cabrera, un jucător cu CV impresionant la vârsta lui, cu 80 de jocuri în Seria A și Seria B în Brazilia, un jucător de perspectivă, care a dorit să vină în Europa, a acceptat oferta FC Botoșani. Sper să aibă evoluții cât mai bune și să facă saltul către un club mai mare. Îi trebuie timp de acomodare, îl vom sprijini și sperăm să reușim împreună lucruri frumoase. Am pierdut un jucător important, Cabrera, un jucător care a avut un campionat foarte reușit. Dacă rămâneau Cabrera și Ngadeu, FC Botoșani se exprima mult mai bine. Important este că am început bine cu CFR și nu s-a simțit lipsa lor. Ne-am luat măsuri să găsim un înlocuitor pentru Cabrera. Trebuie să avem răbdare, îi va trebui timp de acomodare. Noi sperăm să-l vedem cât mai repede în primul 11. Noi ne dorim să avem și în acest campionat jucători de calitate, care să facă diferența. Unul din obiectivele noastre este să avem an de an jucători care să plece la export. Sunt niște pași pe care trebuie să-i parcurgem, sunt lucruri care nu depind de noi. Mi-aș dori să rezolvăm în două săptămâni legitimarea lui dar e posibil să ajungem și la 30 de zile. E jucător extracomunitar, sunt niște pași pe care trebuie să-i facem, conform legislației noaste”, a declarat Cornel Șfaițer.
Leo Grozavu, antrenorul principal al FC Botoșani, este rezervat în declarații. El spune că fotbalistul Brazilian are calități dar îi trebuie timp pentru adaptare.
„E un jucător care mi-a fost propus. Am avut de ales dintre doi. Am mizat pe tinerețea lui Willie, pe CV-ul lui dar de acum trebuie să demonstreze. Aștept să se adapteze cât mai rapid. A cunoscut în copilărie suferința și sunt convins că se va adapta. Nu vreau să pun o presiune prea mare pentru că în niciun caz nu va fi Cabrera, va fi doar Willie Barbosa. Este un jucător diferit. Deocamdată sunt probleme de comunicare. Ne gândim să-i luăm un profesor care să-l învețe cuvintele uzuale. Foarte important este să se acomodeze, să se încadreze în grup. Dacă va comunica cu colegii, adaptare se va face mult mai rapidă. A făcut doar un antrenament cu echipa. E devreme și nu vreau să mă hazardez. Este un jucător care are o dinamică foarte bună, tehnică de joc, știe să paseze repede, să se deplaseze, viziune. E prematur și nu vreau să mă hazardez. Poate fi un jucător foarte bun și să nu se adapteze. Dintre jucătorii brazilieni veniți în România este cel mai titrat, are foarte multe meciuri jucate în primele două ligi. Îl sprijinim, îi dorim multă baftă și sperăm că va ajuta această echipă”, a afirmat Leo Grozavu.
„Sunt foarte mulțumit că am ajuns la Botoșani, o echipă în creștere și sper să mă adaptez cât mai repede. Cel mai important este să muncesc, să cresc și sper să ajungem cât mai sus”, au fost primele cuvinte ale brazilianului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER