FC Petrolul, amendat cu 30.000 de lei pentru incidentele de la meciul cu Ceahlăul

FC Petrolul, amendat cu 30.000 de lei pentru incidentele de la meciul cu Ceahlăul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Comisia de Disciplină a FRF a decis, în ședința de miercuri, amendarea cu 30.000 de lei a clubului Petrolul Ploiești, pentru incidentele din timpul partidei cu Concordia Chiajna, scor 0-0, contând pentru etapa a XXIV-a a Ligii I, informează lpf.ro.

Totodată, Comisia de Disciplină a FRF a amendat cu 5.000 de lei clubul Oțelul Galați, ca urmare a scandărilor și lozincilor rasiste de la meciul cu Ceahlăul Piatra Neamț, contând pentru etapa a XXIII-a a Ligii I.

Pe de altă parte, plângerea conducerii FC Dinamo împotriva antrenorului lui Laurențiu Reghecampf, va fi judecată la 2 aprilie, când tehnicianul stelist va fi audiat.

Fundașul echipei Pandurii, Doru Bratu, care a fost eliminat de arbitrul meciului cu Dinamo, Cristian Balaj, deoarece jucătorul a proferat injurii la adresa unui asistent, a fost suspendat pentru două meciuri și amendat cu 3.000 de lei.

Jucătorii echipei Viitorul Constanța, Ionuț Mitriță și Răzvan Marin, eliminați în meciul cu FC Botoșani, au fost suspendați și ei câte două etape și amendați cu câte 3.000 de lei.

Fotbaliștii Adrian Gheorghiu (Ceahlăul), Florin Dan (Gaz Metan Mediaș) și Gueye Mansour (ACS Poli Timișoara), eliminați în meciurile din weekend au fost suspendați câte o etapă și amendați cu câte 740 de lei.â

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabi Bădălău a spus tot! Cum a prins-o pe Bianca Drăguşanu cu altul: 'Mi-a recunoscut'
Gabi Bădălău a spus tot! Cum a prins-o pe Bianca Drăguşanu cu altul: 'Mi-a recunoscut'
”Cutremurul abia acum vine”. Patru staruri vor să se retragă de la echipa națională, după rușinea de la EURO!
”Cutremurul abia acum vine”. Patru staruri vor să se retragă de la echipa națională, după rușinea de la EURO!
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica lor înainte să se întoarcă în America și ce a avut de zis fosta soție?
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica…
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Timpul nu a iertat-o: cum arată Pamela Anderson la 56 de ani! Fanii abia o mai recunosc
Timpul nu a iertat-o: cum arată Pamela Anderson la 56 de ani! Fanii abia o mai recunosc
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
BANCUL ZILEI.  Făt-Frumos îi zice calului său: - Măi, calule, tu stai aici, chiar pe locul ăsta, eu urc în turn la Ileana-Cosânzeană
BANCUL ZILEI. Făt-Frumos îi zice calului său: - Măi, calule, tu stai aici, chiar pe locul ăsta, eu urc în…
O farsă la 112 putea duce la moartea unei femei din Suceava. Sindicaliştii cer pedepse mai dure pentru apeluri false:
O farsă la 112 putea duce la moartea unei femei din Suceava. Sindicaliştii cer pedepse mai dure pentru apeluri false:…
Structură monumentală URIAȘĂ, găsită aproape de România
Structură monumentală URIAȘĂ, găsită aproape de România
Cât de frumoasă este soţia lui Nicolae Stanciu, căpitanul naţionalei României. Andreea a întors toate privirile la EURO 2024
Cât de frumoasă este soţia lui Nicolae Stanciu, căpitanul naţionalei României. Andreea a întors toate privirile la EURO 2024
La asta nu se aștepta nimeni! Alex Bodi și Bianca Drăgușanu, din nou, împreună! Ce au făcut după ce ambii s-au despărțit de parteneri + ce a zis omul de afaceri despre fosta lui iubită
La asta nu se aștepta nimeni! Alex Bodi și Bianca Drăgușanu, din nou, împreună! Ce au făcut după ce ambii…
Interzis pentru cei cu permis de conducere. Legea pe care șoferii nu o pot încălca
Interzis pentru cei cu permis de conducere. Legea pe care șoferii nu o pot încălca
Schimbări drastice pentru proprietarii de apartamente! Oricine se opune riscă să intre la închisoare
Schimbări drastice pentru proprietarii de apartamente! Oricine se opune riscă să intre la închisoare
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe apariţii
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe…
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Ce a pățit o familie în minivacanța de Rusalii cu all inclusive. „Au reușit încă o dată să ne gonească de pe litoralul românesc”
Ce a pățit o familie în minivacanța de Rusalii cu all inclusive. „Au reușit încă o dată să ne gonească…
România s-a calificat de pe primul loc în optimile de finală ale Euro 2024, după remiza cu Slovacia
România s-a calificat de pe primul loc în optimile de finală ale Euro 2024, după remiza cu Slovacia
Britanicii au pus sub lupă DUSTER. Ce cred despre SUV-ul din Mioveni?
Britanicii au pus sub lupă DUSTER. Ce cred despre SUV-ul din Mioveni?
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
×