FCSB s-a înțeles cu FC Botoșani pentru Cătălin Golofca (27 de ani), iar Gigi Becali va plăti 400.000 de euro pentru 40% din drepturile federative ale fotbalistului, urmând ca 60 de procente să fie deținute de moldoveni.
Toate detaliile mutării lui Golofca au fost puse la punct cu puțin timp înaintea meciului de la Chiajna, dintre Concnordia și FCSB, iar mijlocașul moldovean a plecat deja de la Botoșani spre București pentru a semna contractul pe cinci ani, după ce cele două părți au bătut palma pentru 400.000 de euro, sumă pentru care Becali și-a asigurat doar 40% din drepturile federative ale lui Golofca. Inițial, botoșănenii au cerut un milion de euro în schimbul mijlocașului.
„Jucătorul deja a plecat spre București. E o oportunitate pentru el, a demonstrat în începutul acesta de campionat, dar nu numai. A fost monitorizat și de alte echipe din Turcia și de Dinamo Kiev. Va semna mâine, noi ne-am înțeles cu Steaua. 400.000 plus TVA. Va fi deținut în coproprietate, 60% FC Botoșani, 40% Steaua. Am dorit un milion pe el, am lăsat prețul ăsta. M-am întâlnit cu jucătorul, era foarte încântat, și-a dorit și el un transfer mult mai bun. Am încredere în el”, a spus Cornel Șfaițer, pentru ProSport.
Partea interesantă legată de Golofca e legată de simpatia pentru…Dinamo! În acest sezon, după ce a marcat golul victoriei lui FC Botoșani pe Arena Națională, mijlocașul a recunoscut că e fan al echipei lui Contra: „Îi țin pumnii lui Dinamo în meciul cu Athletic Bilbao! Sunt dinamovist de mic, mereu am ținut cu ei! Mi-a plăcut de Torje când juca la Dinamo și o să mă uit la meciul cu Bilbao, în care cred că au șansa lor”, spunea Golofca, pe 24 iulie, după Dinamo – FC Botoșani 0-1.
Venit să întărească linia ofensivă a lui Nicolae Dică, Golofca este unul dintre cei mai buni jucători români în acest start de sezon. Sub comanda lui Costel Enache, mijlocașul ofensiv a marcat de trei ori în primele patru etape și și-a ajutat echipa să ajungă în fruntea Ligii 1.
De-a lungul carierei, Golofca a mai jucat pentru Cetate Suceava, fiind transferat de FC Botoșani în iarna lui 2016. De atunci, Golofca a marcat 12 goluri și a oferit opt pase decisive în tricoul moldovenilor.
500.000 de euro e cota de piață a lui Golofca, conform transfermarkt.de.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER