FIERBE Clujul înainte de derby! Afacere istorică în era Walter!** „U” vrea să „fure” doi SUPER jucători de la CFR

FIERBE Clujul înainte de derby! Afacere istorică în era Walter!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Piccolo și De Zerbi sunt țintele Universității pentru această iarnă. Ar fi primii „ceferiști” care fac trecerea la „U” de când Florian Walter finanțează echipa.
„Studenții” vor cu orice preț să prindă cupele europene în acest sezon și țintesc doi jucători cu meciuri în Serie A. Cei doi sunt însă acum în curtea rivalei CFR, dar par căzuți în dizgrația „feroviarilor”.

Felice Piccolo este fundașul central pe care „șepcile roșii” îl vor în echipă. Italianul a fost titular în echipa care cucerea al doilea event din istoria grupării din Gruia, precum și în turul campionatului trecut. În actualul sezon însă, Piccolo a pierdut prima echipă în favoarea lui Nuno Diogo și din acest motiv italianul ar fi tentat să plece de la CFR.

De Zerbi a evoluat și el în Serie A, pentru Napoli, și a venit la CFR tot în mandatul lui Andrea Mandorlini. Problemele medicale l-au scos însă și pe el din echipa lui Jorge Costa. Atacantul a prins doar cinci jocuri în acest sezon, iar viitorul său în Gruia este nesigur.

Avantaj pentru Walter: Piccolo se face clujean
Oficialii Universității s-au interesat la impresarii jucătorilor de prețul și de pretențiile financiare ale acestora. Piccolo mai are contract încă doi ani și jumătate cu CFR, iar De Zerbi va deveni liber în vara anului viitor.
Totuși, fundașul pare mai ușor de transferat pentru că are un salariu mai mic și vrea să se stabilească în Cluj, spre deosebire de De Zerbi.

Piccolo și-a cumpărat de curând un imobil în centrul orașului, acolo unde se află un restaurant, și intenționează să-și cumpere și un apartament

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
În timp ce Bianca Drăguşanu petrecea la un botez unde se afla şi Alex Bodi, Gabi Bădălău plângea la un interviu. Subiectul sensibil pentru afacerist
În timp ce Bianca Drăguşanu petrecea la un botez unde se afla şi Alex Bodi, Gabi Bădălău plângea la un…
OUT! Plecări în masă după rușinea de la EURO, inclusiv a selecționerului! Rămâne un singur om
OUT! Plecări în masă după rușinea de la EURO, inclusiv a selecționerului! Rămâne un singur om
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica lor înainte să se întoarcă în America și ce a avut de zis fosta soție?
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica…
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Anamaria Prodan și SECRETELE siluetei impecabile. Are 51 de ani, dar arată BESTIAL: „Am făcut o listă cu ce alimente îmi plac…”
Anamaria Prodan și SECRETELE siluetei impecabile. Are 51 de ani, dar arată BESTIAL: „Am făcut o listă cu ce alimente…
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
BANCUL ZILEI. Soacra îl întreabă pe Bulă: - Am auzit că i-ai făcut fiicei mele o cerere în căsătorie. De ce...
BANCUL ZILEI. Soacra îl întreabă pe Bulă: - Am auzit că i-ai făcut fiicei mele o cerere în căsătorie. De…
Cine sunt tinerii găsiţi morţi într-un hotel din Capitală. Ultimele clipe cu Alexandra şi Marinel în viaţă, surprinse de o cameră de supraveghere
Cine sunt tinerii găsiţi morţi într-un hotel din Capitală. Ultimele clipe cu Alexandra şi Marinel în viaţă, surprinse de o…
Cea mai PUTERNICĂ rachetă a Europei, gata de lansare!
Cea mai PUTERNICĂ rachetă a Europei, gata de lansare!
Ea îl ajută pe Istvan Kovacs să uite de toate criticile. Denisa este model și arată uluitor!
Ea îl ajută pe Istvan Kovacs să uite de toate criticile. Denisa este model și arată uluitor!
Primă de calificare colosală! Câţi bani primeşte România după ce a ajuns în optimile EURO 2024
Primă de calificare colosală! Câţi bani primeşte România după ce a ajuns în optimile EURO 2024
E complet ilegal. Niciun român nu are dreptul să CEARĂ asta. Ajungi la închisoare
E complet ilegal. Niciun român nu are dreptul să CEARĂ asta. Ajungi la închisoare
Și-a ucis fratele! „Trebuie să mai omor pe...”
Și-a ucis fratele! „Trebuie să mai omor pe...”
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe apariţii
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe…
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
România, după o calificare istorică la Euro 2024: petrecere cu boxa dată la maximum, pe manele VIDEO
România, după o calificare istorică la Euro 2024: petrecere cu boxa dată la maximum, pe manele VIDEO
România s-a calificat de pe primul loc în optimile de finală ale Euro 2024, după remiza cu Slovacia
România s-a calificat de pe primul loc în optimile de finală ale Euro 2024, după remiza cu Slovacia
Cum scapi de RUGINA de pe mașină? Cât costă și care sunt cele mai bune metode
Cum scapi de RUGINA de pe mașină? Cât costă și care sunt cele mai bune metode
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
×