Dorit în trecut de FC Köln și Galatasaray, Tănase e vizat acum de Fiorentina, italienii fiind dispuși să plătească o sumă importantă pentru „noul Mutu”.
Criticat dur de patron, care se gândea că nu-și va putea scoate vreodată investiția făcută vara trecută pentru el, Tănase poate să îi aducă lui Gigi Becali un profit neașteptat. Aseară, un oficial al clubului din Florența a fost prezent în tribunele stadionului din Giulești pentru a-l vedea la lucru pe internaționalul stelist. „Vor mai veni și la alte partide până se va termina returul, dacă vor fi încântați de calitățile lui Tănase, ne-au spus că sunt dispuși să plătească și 5 milioane de euro”, au dezvăluit surse din cadrul clubului stelist. „Pleacă dacă nu luăm titlul” Cum Mutu ar putea fi suspendat, după cazul „Sibutramina”, Fiorentina vrea să-i rezilieze contractul, iar vărul patronului din Ghencea, Giovani Becali, încearcă să-l aducă în schimbul „Briliantului” pe Cristi Tănase. „Știm că Tănase este urmărit de Fiorentina de aproape două luni. Dacă nu vom lua campionatul, aproape sigur Gigi Becali îl va vinde. În felul ăsta vom acoperi și o parte din cheltuieli, plus că își va scoate și banii dați pe el la Pitești”, au mai dezvăluit aceleași surse. Gigi are doar 50% din Tănase Patronul stelist a cumpărat 50% din drepturile federative ale lui Cristi Tănase în vara anului trecut, furându-l practic de sub nasul nemților de la FC Köln. Gigi a făcut o asemenea investiție sfătuit de vărul său Giovani, acesta promițându-i că în viitor îl va vinde pe mijlocaș pe bani mulți la un club mai mare din Europa.
1,8 milioane de euro a plătit Gigi Becali vara trecută clubului FC Argeș pentru a-l transfera pe Tănase
5 partide a evoluat Cristi Tănase pentru naționala României, reușind să marcheze un gol
1 gol a marcat Tănase în tricoul roș-albastru de la transferul de la FC Argeș
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER