Fotbalistul Costin Gheorghe, de la Gaz Metan Mediaș, a venit la DNA, miercuri, fiind citat ca martor într-un dosar în care se fac cercetări pentru fapte de corupție din lumea fotbalului.
Costin Gheorghe a declarat, la intrarea în sediul Direcției Naționale Anricorupție (DNA), că a fost citat să se prezinte în calitate de martor într-un dosar, fără a preciza despre ce cauză este vorba.
Potrivit unor surse din justiție, Costin Gheorghe a fost chemat de procurori să dea declarații într-un dosar nou deschis care ar viza meciuri aranjate.
La DNA a fost citat să se prezinte miercuri și fotbalistul Alexandru Muntean, tot de la Gaz Metan Mediaș, au precizat sursele citate.
Federația Română de Fotbal a deschis o investigație după ce jucătorii de la FC Brașov au fost premiați de conducerea clubului pentru remiza înregistrată în 27 mai, în meciul cu Gaz Metan Mediaș, scor 0-0. Ulterior, Federația Română de Fotbal a sesizat Comisia de Disciplină în acest caz.
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, declara, în 6 iulie, că va trimite cazul meciului dintre FC Brașov și Gaz Metan Mediaș către „instituțiile abilitate”, pentru a vedea dacă premierea jucătorilor brașoveni a fost sau nu legală.
„Dosarul este încă este în dezbatere la nivelul comisiilor jurisdicționale ale federației. Omologarea rezultatelor și a clasamentului final s-a făcut cu această mențiune. Dar din punctul meu de vedere, comisiile jurisdicționale nu au capacitatea instituțională de a produce suficient de multe dovezi astfel încât să ia o decizie într-o direcție sau alta. Așa că vom înainta aceste spețe, așa cum am făcut-o de fiecare dată, către instituțiile abilitate care au capacitate deplină. Pentru că o comisie jurisdicțională nu are capacitatea organelor abilitate ale statului de a chema oamenii la raport, de a face urmăriri sau interceptări. Iar aceste lucruri nu țin de o comisie jurisdicțională”, spunea Burleanu, la finalul ședinței Comitetului Executiv al FRF.
FC Brașov și Gaz Metan Mediaș au retrogradat în urma rezultatului de egalitate înregistrat, în 27 mai, pe Stadionul Tineretului, în ultima etapă a Ligii I, în primul eșalon rămânând Concordia Chaijna, care a învins, pe teren propriu, echipa Petrolul Ploiești, cu scorul de 3-2.
FC Brașov s-ar fi slavat de la retrogradare dacă ar fi învins la cel puțin două goluri diferență pe Gaz Metan Mediaș, iar Concordia Chiajna ar fi pierdut meciul cu Petrolul Ploiești. La rândul lor, medieșenii ar fi rămas în Liga I dacă ar fi câștigat la Brașov la o diferență de goluri egală cu cea cu care Concordia ar fi învins Petrolul.
Cum niciuna dintre situațiile de mai sus nu a fost îndeplinită, Concordia, rivala celor două echipe ardelene în lupta pentru salvarea de la retrogradare, va evolua și în sezonul viitor în Liga I.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER