Update 14:45 Nebunie la Severin. 20.000 de spectatori au asistat în această după amiază la partida pe care Universitatea a disputat-o în compania Drobetei, în partida de inaugurare a stadionului din Turnu Severin, arenă care va găzdui partidele Științei, din retur.
Știința lui Neagoe a făcut spectacol total, impunându-se în cele din urmă cu un neverosimil 7-0. Pentru ‘juveți’ au marcat Costea, Firțulescu, Wobay, Dina și Roman, de două ori.
Invitați de gală la acest eveniment; președintele LPF, Dumitru Dragomir, primarul Severinului, Constantin Gherghe, președintele Universității Craiova, Adrian Mititelu, vicepreședintele FRF, Adalbert Kassai, președintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, președintele onorific al Universității, Corneliu Andrei Stroe sunt prezenți în tribune.
Echipele de start
FC Drobeta: Barbu – Roșianu, Gărgălie, Ignat, Ticu – Poenaru, Mitic, Poiană, Pârză – Tobă, Jenaru Antrenor: Vali Tiță
Universitatea Craiova: Lung – Bărboianu, Găman, Barbu, Bușu – Stoica, Jackie, Firțulescu – Wobay, Fl. Costea, M. Costea Antrenor: Eugen Neagoe
Arbitri: Sebastian Colțescu, Dragoș Iliescu, Daniel Mitruție(toți din Craiova)
Patru milioane de euro a investit municipalitatea din Severin pentru ca Știința Craiova să se simtă ca acasă pe Municipal.
Inaugurarea arenei renovate complet are loc astăzi, de la ora 13:00, când Universitatea va întâlni formația locală de Liga a II-a, FC Drobeta. Spectatorii, care vor beneficia de intrare liberă, vor putea admira, pe lângă vedetele Costea, Trică sau Prepeliță, și lucrările prin care stadionul de 25.000 de locuri a fost adus în elita fotbalului românesc. „Este o bijuterie, o arenă care concurează lejer cu primele cinci din țară„, laudă Mititelu viitoarea „casă” a echipei sale, care mai așteaptă doar nocturna din primăvara viitoare pentru a justifica investiția.
Ovalul de beton a fost recimentat, s-au montat peste 24.000 de scaune, tribuna oficială a fost renovată complet, iar suprafața de joc refăcută după standarde europene.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER