Frig rău și-n Bulgaria** pentru Steaua!

Redactor:
Nicu Bădescu
Frig rău și-n Bulgaria** pentru Steaua!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Motivele pentru care Stoichiță a ales să organizeze acest
cantonament rămân necunoscute

Ninsorile din România și posibilitatea ca startul returului să fie
amânat l-au împins pe Mihai Stoichiță să ceară un al treilea
cantonament pentru această iarnă. Destinația, Bulgaria, nu oferă
însă condiții diferite, pentru că la bulgari e la fel de ger.
După antrenamentul de dimineață, efectuat la stadionul din
bulevardul Ghencea, ieri, la ora 12:00, roș-albaștrii s-au îmbarcat
în autocar cu destinația Bulgaria. Dacă în București, unde ningea
generos, abandonaseră o vreme insuportabilă, stațiunea Nisipurile
de Aur nu a reușit să le ofere ceva diferit.

41 de
euro camera

Undeva în jurul orei 17:00, după aproape cinci ore de mers prin
zăpezile din Bulgaria, steliștii au ajuns la hotelul Astera, unul
dintre cele mai bine cotate din stațiunea vecinilor noștri. Unul
câte unul au intrat zgribuliți și grăbiți în stabilimentul de patru
stele. După ce s-au cazat, elevii lui Stoichiță au coborât la cină,
pentru că aseară nu au mai avut programat niciun antrenament.
Interesant este că, în această perioadă, cele mai multe hoteluri
sunt închise, iar cele care primesc turiști au prețuri accesibile.
Astfel, o cameră dublă (foto), în zona unde au fost cazați Tănase
și compania, costă doar 41 de euro, sumă la care se aplică și o
reducere consistentă.

Stoichiță
a ajuns cu mașina personală

Autocarul steliștilor nu a avut încărcătura completă, pentru că mai
mulți jucători, dar și comandantul oștii roș-albastre absentau.
Dacă Parpas și frații Karamyan au întârziat pentru că
ieri-dimineață au efectuat la INMS vizita medicală, Mihai Stoichiță
a preferat să vină în Bulgaria cu mașina personală.
În altă ordine de idei, se pare că tehnicianul Stelei era avizat de
vremea pe care o va înfrunta la Nisipurile de Aur, dar a preferat
să-și țină în continuare elevii izolați, pentru a-i responsabiliza
înaintea startului de retur.

Jelev,
Pleșan și Toja în pericol de suspendare!

Steaua va juca în prima etapă a returului cu Ceahlăul și, ținând
cont de vremea neprielnică, sunt de așteptat contactele mai dure pe
un teren greu. Stoichiță trebuie să știe că Jelev are trei
cartonașe galbene și, dacă mai ia unul, va fi suspendat. În aceeași
situație se află doi mijlocași, Mihăiță Pleșan și columbianul Juan
Toja.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
O influenceriță a murit la doar 28 de ani, după ce a ajuns la spital cu febră și dureri abdominale. Care a fost cauza decesului, de fapt
O influenceriță a murit la doar 28 de ani, după ce a ajuns la spital cu febră și dureri abdominale.…
Au bătut palma! Robert Lewandowski semnează, după ce a ”rupt porțile” în Spania și în Champions League
Au bătut palma! Robert Lewandowski semnează, după ce a ”rupt porțile” în Spania și în Champions League
Strigăte și urlete de jale la priveghiul celor doi frați omorâți în Urziceni. Scenele sfâșietoare au avut loc în curtea casei lor
Strigăte și urlete de jale la priveghiul celor doi frați omorâți în Urziceni. Scenele sfâșietoare au avut loc în curtea…
Dezvăluire-bombă: cât a cheltuit ITIA ca să distrugă cariera lui Halep. Avocatul Cristian Cernodolea a spus tot
Dezvăluire-bombă: cât a cheltuit ITIA ca să distrugă cariera lui Halep. Avocatul Cristian Cernodolea a spus tot
Lovitură de proporţii! Fotbalistul crescut de academia lui Real Madrid a fost prezentat oficial în Superliga
Lovitură de proporţii! Fotbalistul crescut de academia lui Real Madrid a fost prezentat oficial în Superliga
S-a luat decizia cu Marius Şumudică! Rapid nu a mai ţinut cont de clauza pe care antrenorul o are în Giuleşti
S-a luat decizia cu Marius Şumudică! Rapid nu a mai ţinut cont de clauza pe care antrenorul o are în…
Vica Blochina, de nerecunoscut la 49 de ani. Operațiile estetice au schimabat-o total pe fosta iubită a lui Pițurcă. Imagini IREALE cu ea
Vica Blochina, de nerecunoscut la 49 de ani. Operațiile estetice au schimabat-o total pe fosta iubită a lui Pițurcă. Imagini…
Mitică Dragomir şi Gigi Becali profită de scandalul Nordis, TUNUL care dă peste cap România
Mitică Dragomir şi Gigi Becali profită de scandalul Nordis, TUNUL care dă peste cap România
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Aseară am contractat un gigolo cu 100 de lei. Mi-a zis că...
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Aseară am contractat un gigolo cu 100 de lei. Mi-a zis că...
Un şofer de TIR român riscă o amendă de 26 de milioane de euro şi 10 ani de puşcărie în Franţa
Un şofer de TIR român riscă o amendă de 26 de milioane de euro şi 10 ani de puşcărie în…
ULUITOR! Miezul Pământului și-a schimbat FORMA, spun oamenii de știință
ULUITOR! Miezul Pământului și-a schimbat FORMA, spun oamenii de știință
Florin Prunea, dezvăluiri după 20 de ani despre Laura Vicol. Cum a cunoscut-o: O păpuşă, o ştiu bine!
Florin Prunea, dezvăluiri după 20 de ani despre Laura Vicol. Cum a cunoscut-o: O păpuşă, o ştiu bine!
Felix ÎNȘELAT-O pe Răduleasca! Amanta a rupt tăcerea: un an de întâlniri ascunse, în hoteluri și pe barcă, în timp ce Mihaela trăia în iluzia fericirii
Felix ÎNȘELAT-O pe Răduleasca! Amanta a rupt tăcerea: un an de întâlniri ascunse, în hoteluri și pe barcă, în timp…
"Unde nimerea, acolo îi băga cuțitul" O tânără mamă din București a fost măcelărită de propriul soț. Femeia a cerut…
Mânuţele la control! Vedele din România, surprinse în ipostaze stânjenitoare cu mâna la...
Mânuţele la control! Vedele din România, surprinse în ipostaze stânjenitoare cu mâna la...
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
UE renunţă la reformele ePrivacy şi AI Liability, concentrându-se pe competitivitatea în domeniul AI
UE renunţă la reformele ePrivacy şi AI Liability, concentrându-se pe competitivitatea în domeniul AI
2025: Motocultorul are nevoie de numere galbene de la primărie? Ce riscă posesorii
2025: Motocultorul are nevoie de numere galbene de la primărie? Ce riscă posesorii
Cine este Sali Levent de la Te Cunosc de Undeva. Face echipă cu Nick în sezonul 21
Cine este Sali Levent de la Te Cunosc de Undeva. Face echipă cu Nick în sezonul 21
×