Gane își duce echipa pe malul sârbesc al Dunării:** „Sper să nu ningă în această perioadă”

Gane își duce echipa pe malul sârbesc al Dunării:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

CS Turnu Severin va pleca duminică seara în primul cantonament al iernii, la Kladovo, orășel aflat peste Dunăre de Turnu Severin. „Stăm o săptămână la Kladovo. Îmi doresc să facem un amical la sârbi și unul înainte de plecarea în cel de-al doilea cantonament, în Grecia. Sper să nu ningă în această perioadă”, a spus antrenorul Jerry Gane.

Echipa sa se va deplasa în Serbia fără majoritatea componenților din tur, care au plecat sau sunt pe picior de plecare. Astfel, Alex Zaharia și Cosmin Vancea au semnat deja cu Oțelul Galați, Alex Giurgiu s-a înțeles cu Astra, Alex Dandea e la un pas de FC Brașov, Andrei Marinescu a fost declarat liber de contract și poate ajunge și el sub Tâmpa, Mihai Ștețca a plecat la Baia Mare, Alex Neacșa e aproape de Dinamo, Alin Buleică merge la Pandurii Târgu Jiu, iar Milan Mitic și Hugo Moutinho așteaptă zilele acestea decizia LPF și ar putea juca la Iași.

Paul Abba, Costinel Gugu, Marius Ologu și Barry Kader s-au despărțit și ei de CS Turnu Severin, iar francezii Alexandre Dumirel și Joel Thomas încă n-au revenit în România și n-au anunțat dacă mai rămân la nou-promovata din Oltenia

Ultima echipă din România care a mers în cantonament la Kladovo a fost FC Snagov, în urmă cu doi ani.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BĂTAIE la Casa iubirii, prezentată de Andreea Mantea! Totul după ce camerele video s-au oprit! Două concurente s-au încins în pauza dintre filmări și…
BĂTAIE la Casa iubirii, prezentată de Andreea Mantea! Totul după ce camerele video s-au oprit! Două concurente s-au încins în…
Ce se întâmpla în locuința lui Ronaldo în timp ce el juca pentru Al-Nassr. Georgina a făcut totul public pe internet
Ce se întâmpla în locuința lui Ronaldo în timp ce el juca pentru Al-Nassr. Georgina a făcut totul public pe…
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Recunoști fetița din imagine? Acum este mamă a patru fiice și arată spectaculos
Recunoști fetița din imagine? Acum este mamă a patru fiice și arată spectaculos
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de inimă…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de…
ANIMAŢIE. Cursă nebună spre moarte: Tânărul care a murit în Lacul Pantelimon a furat maşina părinţilor, după o ceartă. Se ia în calcul şi varianta sinuciderii
ANIMAŢIE. Cursă nebună spre moarte: Tânărul care a murit în Lacul Pantelimon a furat maşina părinţilor, după o ceartă. Se…
Nu o să vă vină să credeți! Ce a fost mai întâi: PORTOCALA sau CULOAREA?
Nu o să vă vină să credeți! Ce a fost mai întâi: PORTOCALA sau CULOAREA?
Ce face pentru bani văduva victimei lui Mario Iorgulescu: Cea mai bună din Bucureşti. Mario a scăpat de pedeapsa uriaşă
Ce face pentru bani văduva victimei lui Mario Iorgulescu: Cea mai bună din Bucureşti. Mario a scăpat de pedeapsa uriaşă
Gabriel de la Puterea dragostei, GEST FINAL pentru soția sa, după obținerea permisiei. Cum și-a luat adio de la ea
Gabriel de la Puterea dragostei, GEST FINAL pentru soția sa, după obținerea permisiei. Cum și-a luat adio de la ea
Vor fi puși să plătească. Decizie în România pentru acești părinti cu copii: Nu mai putem accepta
Vor fi puși să plătească. Decizie în România pentru acești părinti cu copii: Nu mai putem accepta
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
Doliu în televiziune! A murit actorul copilăriei noastre
Doliu în televiziune! A murit actorul copilăriei noastre
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
Câți pasageri poți transporta, legal, cu permis cat. B? Ce scrie în Codul Rutier 2024
Câți pasageri poți transporta, legal, cu permis cat. B? Ce scrie în Codul Rutier 2024
Bogdan Ionescu de la Insula Iubirii s-a căsătorit! Fostul iubit al lui Hannelore și fosta ispită a sezonului 6 a făcut anunțul
Bogdan Ionescu de la Insula Iubirii s-a căsătorit! Fostul iubit al lui Hannelore și fosta ispită a sezonului 6 a…
×