Remiză în noroi**

Redactor:
George Stan
Remiză în noroi**
  • Publicat:
  • Actualizat:

După rezultate pozitive cu Vaslui și Universitatea Craiova,
medieșenii nu au reușit de cât o remiză pe un teren foarte prost.
Todea a fost eroul negativ al partidei.

Apăsați de situția dificilă din clasament, argeșenii au venit la
Mediaș să își joace poate una dintre puținele șanse pe care le mai
au pentru a evita retrogradarea. Pe un gazon care aduce mai mult a
teren agricol pe care urmează să fie semănat porumb, Internațional
a luat inițiativa prin Apostu (5), însă aceștia s-au „potolit”
imediat. Mult mai liniștiți și în memorie cu rezultatele din
primele două etape, „găzarii” au lăsat impresia în primul sfert de
oră că pot înscrie oricând, dar Silvășan (6) și Kratochvil au ținut
morțiș să demonstreze contrariul. Începutul alert de partidă se
transformă încet într-o luptă plictisitoare în noroi în care
jucătorii sunt mai mult pe jos sau în afara terenului tocmai
datorită mocirlei iar singurul lucru demn de notat este ninsoarea
căzută.

Todea,
roșu în două minute

Cu câteva minute înainte de pauză căpitanul Todea (41) decide că
este timpul să mai anime puțin jocul plictisicos și după două
faulturi stupide în două minute mijlocașul își lasă echipa în
inferioritate numerică.
Repriza secundă nu aduce nimic nou, poate doar un plus de
determinare pentru medieșeni care și în zece oameni au căutat
deschiderea scorului, Lițu (50) fiind destul de aproape să o facă.
În rest nimic special, „centralul” Crăciunescu este contestat la
fiecare decizie de gazde, argeșenii par mulțumiți și cu o remiză
iar elevii lui Pustai încearcă anemic să dea lovitura pe final,
însă nimic nu se mai schimbă și tabela îngheață la 0-0.


Ne este tot mai greu să jucăm pe acest teren. Primul
cartonaș galben la Todea a fost acordat mult prea
ușor

Cristi Pustai, antrenor Gaz Metan

Dacă era terenul bun, puteam profita mai bine de omul în plus. Ne
putem salva de la retrogradare

Ionuț Badea, antrenor Internațional



CLICK AICI pentru a vedea fazele
importante

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chinul trăit de fotbalistul Luca Manolache în ultimele luni. I s-a făcut rău, a mers la analize și a aflat că…
Chinul trăit de fotbalistul Luca Manolache în ultimele luni. I s-a făcut rău, a mers la analize și a aflat…
Neverosimil! Suspendată de FIFA și UEFA, Rusia a făcut în acest sezon mai multe puncte decât 27 de țări, inclusiv Ucraina
Neverosimil! Suspendată de FIFA și UEFA, Rusia a făcut în acest sezon mai multe puncte decât 27 de țări, inclusiv…
Marcel Ciolacu, anunțul momentului despre creșterea pensiilor în 2025: „În iunie-iulie putem...”
Marcel Ciolacu, anunțul momentului despre creșterea pensiilor în 2025: „În iunie-iulie putem...”
Fotbalistul român care uimește Germania este în semifinalele Cupei după ce a dat un gol fabulos
Fotbalistul român care uimește Germania este în semifinalele Cupei după ce a dat un gol fabulos
Marius Şumudică s-a înţeles cu Dinamo! Motivul pentru care mutarea nu s-a mai realizat
Marius Şumudică s-a înţeles cu Dinamo! Motivul pentru care mutarea nu s-a mai realizat
VIDEO | Basarab Panduru a plecat din emisiune! Fază memorabilă în direct: ”Vrei să vezi?!”
VIDEO | Basarab Panduru a plecat din emisiune! Fază memorabilă în direct: ”Vrei să vezi?!”
Cum arată astăzi Cosmina Păsărin, fosta vedetă Playboy? Boala INCURABILĂ de care suferă. A rupt tăcerea abia acum
Cum arată astăzi Cosmina Păsărin, fosta vedetă Playboy? Boala INCURABILĂ de care suferă. A rupt tăcerea abia acum
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BANCUL ZILEI. Bulă: - Azi, la sală, am observat tipa asta superbă făcând diverse exerciții...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Azi, la sală, am observat tipa asta superbă făcând diverse exerciții...
Mercenarii lui Horaţiu Potra erau pregătiţi să însceneze un atac terorist la mitingul pro-Gerogescu de la Bucureşti
Mercenarii lui Horaţiu Potra erau pregătiţi să însceneze un atac terorist la mitingul pro-Gerogescu de la Bucureşti
CEARTA extraordinară dintre Regina Maria și Carol al II-lea! „Cum ai putut?”
CEARTA extraordinară dintre Regina Maria și Carol al II-lea! „Cum ai putut?”
Încă o gimnastă din lotul României se mută în Statele Unite, după Ana Bărbosu: Abia aștept să fiu spartană
Încă o gimnastă din lotul României se mută în Statele Unite, după Ana Bărbosu: Abia aștept să fiu spartană
Noi detalii despre moartea SUBITĂ a fotbalistului Luca Manolache ies la iveală. Unde era și ce probleme avea
Noi detalii despre moartea SUBITĂ a fotbalistului Luca Manolache ies la iveală. Unde era și ce probleme avea
Verdict pentru Călin Georgescu. Procurorii au ridicat cortina: Lovitură de stat!
Verdict pentru Călin Georgescu. Procurorii au ridicat cortina: Lovitură de stat!
Tatiana a murit carbonizată în tragedia din Copșa Mică. Avea 56 de ani și mergea la muncă atunci când a ajuns sub roțile microbuzului în flăcări
Tatiana a murit carbonizată în tragedia din Copșa Mică. Avea 56 de ani și mergea la muncă atunci când a…
A murit actrița iubită de toți românii! Doliu imens în lumea filmului
A murit actrița iubită de toți românii! Doliu imens în lumea filmului
Nyras Prologue este un demo gratuit pentru Gothic 1 Remake, disponibil acum
Nyras Prologue este un demo gratuit pentru Gothic 1 Remake, disponibil acum
Superliga de fotbal: Oţelul Galaţi s-a impus în deplasare în primul meci al etapei a 29-a
Superliga de fotbal: Oţelul Galaţi s-a impus în deplasare în primul meci al etapei a 29-a
Cel mai ieftin Logan în 2025! Mai merită să dai banii pe „mașina poporului”? - FOTO
Cel mai ieftin Logan în 2025! Mai merită să dai banii pe „mașina poporului”? - FOTO
Din 10 martie, de luni până vineri, de la ora 17.00, la Antena 1, Mihaela Tatu vine În direct cu România
Din 10 martie, de luni până vineri, de la ora 17.00, la Antena 1, Mihaela Tatu vine În direct cu…
×