UPDATE: Până la 19:45 oficialii din Ghencea au vândut 10.000 de bilete, așa că sunt șanse minime ca în tribune să fie mai mult de 15.000 de spectatori la ora meciului.
Dacă în primul meci de la revenirea în Ghencea, fanii au luat cu asalt casele de bilete, nu același lucru s-a întâmplat și pentru partida cu Mediaș. La ora meciului este posibil ca stadionul să fie plin pe jumătate. Până ieri, la închiderea caselor, se vânduseră aproximativ 5.000 de tichete.
Chiar dacă oficialii roș-albaștri nu au mărit prețurile la bilete pentru meciul cu Gaz Metan, fanii Stelei nu vor repeta numărul mare de la meciul cu Astra, atunci când au fost în tribună 20 de mii de oameni. Pentru meciul de astăzi, șefii roș-albaștrilor așteaptă ca jumătate de stadion să fie plin. Principalul motiv pentru care fanii nu s-au înghesuit la casele de bilete a fost eșecul de la Tg. Mureș, în urma căruia Steaua a ajuns la cinci puncte de liderul CFR Cluj.
Steaua a avut în acest sezon o medie de 15.300 de spectatori la meciurile de pe teren propriu, fie că s-au disputat la Constanța, Ploiești, Buzău, Național Arena sau Ghencea
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER